Producătorii români: pacientul va cheltui mai mult, cifra de afaceri se reduce drastic
Reducerea prețurilor la medicamente are un efect pervers pentru industria farmaceutică din România. Fabricile de medicamente din țară se plâng că nu vor putea să-și acopere costurile de producție și avertizează că medicamentele ieftine vor dispărea din farmacii.
Un ordin de ministru din 2009 impune ca prețurile din România să fie printre cele mai mici din Europa. Ordinul nu s-a aplicat până în acest an. Același ordin stabilește că prețul unui medicament generic (copie) nu poate depăși 65% din prețul originalului. Ministrul Sănătății a anunțat că de la 1 iulie România va avea cele mai mici prețuri la medicamente din Europa.
”Producătorii români vor avea o scădere a cifrei de afaceri cu 25-40%, după aplicarea acestor norme, a declarat Dragoș Damian, manager Terapia și președinte al Asociației Producătorilor de Medicamente Generice. Dacă prețul unui medicament de import se reduce foarte mult, iar noi suntem limitați la 65% din prețul acestuia, în multe cazuri se va ajunge să nu mai putem acoperi costurile. Ca urmare, vom înceta să mai fabricăm unele produse. Producătorii străini de generice realizează volume mult mai mari, vând pe piețe uriașe, care nu se compară cu România, și la aceste volume ar putea rezista. Nu este sigur, ar putea, la fel de bine, să se retragă din România”, a spus Damian.
Vor rămâne în farmacii doar alternativele mai scumpe
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, dă asigurări că pacienții nu vor rămâne fără medicamente și nu vor fi patologii neacoperite. Dragoș Damian confirmă că nu vor lipsi alternativele din farmacii, dar spune că pacienții vor cheltui mai mult după reducerea prețurilor.
”În cazul medicamentelor din Programele Naționale, asigurații nu plăteau nimic, oricum. Evident că vor fi economii la bugetul public, după reducerea prețurilor. În cazul medicamentelor pentru care se dădea o co-plată, sau care erau cumpărate din farmacii, vor dispare produsele ieftine. Rămân dedstule alternative, dar acestea vor fi variantele mai scumpe. În final, pentru aceeași patologie, pacientul va cheltui mai mult, pentru co-plată”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News