Producătorii de carne din România, aproape de FALIMENT din cauza preţurilor la energie
Producătorii de carne de porc şi pasăre din România sunt aproape de faliment, avertizează Asociaţia Forţa Fermierilor. Totul din cauza scumpirilor la energie.
"Românii sunt în pericol să nu mai găsească deloc în magazine carne de porc şi pasăre din producţia internă, din cauza creşterilor uriaşe de preţuri la gaze şi energie electrică! Producătorii sunt în pragul falimentului! Asociaţia Forţa Fermierilor trage un semnal de alarmă cu privire la impactul pe care creşterile imense de tarife, operate de distribuitorii de gaze naturale şi de energie electrică, le au asupra sectorului agroalimentar din România", se menţionează în comunicat, conform Agerpres.
Costurile, de 6-7 ori mai mari
"În numeroase cazuri, costul cu gazele naturale şi electricitatea, pentru luna ianuarie 2022, se preconizează a fi de 6-7 ori mai mare decât în cazul lunii decembrie 2021, la un consum similar. În procesul de producţie, gazele naturale sunt esenţiale pentru unităţile din sectorul zootehnic, fiind necesară ventilarea spaţiului şi menţinerea unei temperaturi constante pentru purcei şi pui", se precizează în comunicat.
Asociaţia Forţa Fermierilor apreciază că în prezent doar 25% din consumul de carne de porc proaspătă mai provine din producţia internă.
"Cu aceste majorări de preţ, în şase luni vom ajunge la 100% consum de carne de porc din afara ţării, am fi singurul stat din UE care nu îşi asigură nici măcar un kilogram de carne din producţia internă. În sectorul pasăre, situaţia este diferită, dar la fel de dramatică. Aici aveam singura zonă de producţie unde România îşi acoperea din producţia internă peste 90% din consum. În jumătate de an, această performanţă va fi istorie", subliniază organizaţia patronală în comunicat.
"Chiar vrem să nu mai avem zootehnie în România"
Asociaţia Forţa Fermierilor atrage atenţia că dacă nu se vor găsi soluţii pentru ca producătorii români de carne de pasăre şi porc să plătească facturi rezonabile pentru consumul de gaz şi energie electrică, în acest an deficitul balanţei comerciale cu produse agroalimentare va creşte cu aproximativ o treime, la minimum 3 miliarde de euro.
Preşedintele Asociaţiei Forţa Fermierilor, Vlad Macovei, a transmis companiilor de utilităţi că nu există nicio justificare economică pentru majorarea într-o singură lună a energiei de 6-7 ori.
"Situaţia a ajuns inadmisibilă. Chiar vrem să nu mai avem zootehnie în România? Să aducem toată mâncarea de afară? Cu o creştere de costuri de 6-7 ori la electricitate şi gaze, producătorii din zootehnie vor intra în faliment în şase luni. Vom avea diminuări de producţie chiar din februarie, când vor începe să vină la plată facturile majorate din ianuarie. Va fi un dezastru. Serios, chiar nu se gândeşte nimeni cum îşi poate continua activitatea un sector esenţial pentru securitatea alimentară a României cu creşteri de costuri pe o zonă esenţială de 6-7 ori? Solicităm Guvernului României să vină cu soluţii pentru a mai putea vorbi de supravieţuirea sectorului de porc şi pasăre în România. Iar companiilor de utilităţi, care efectiv îşi bat joc de antreprenorii români din zootehnie şi industria alimentară, le transmit doar atât: Să vă fie ruşine pentru inconştienţa de a pune în pericol producţia de carne în România! (...) Nu există nicio justificare economică pentru majorarea de tarif pentru un produs sau serviciu furnizat de 6-7 ori de la o lună la alta", a declarat preşedintele Asociaţiei Forţa Fermierilor, citat în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News