Data publicării:

Procurorul șef al DNA, videoconferință cu experții Comisiei Europene: Obiectivul de referință nr. 3 din MCV a fost atins

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp

Crin Bologa, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a discutat cu o echipă de experți a Comisiei Europene.

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Crin Bologa s-a întâlnit luni, 25 ianuarie 2021, cu echipa de experți a Comisiei Europene, în cadrul unei discuții bilaterale prin videoconferință în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) și al noului Mecanism european privind statul de drept. La întâlnirea virtuală au participat și alte persoane din conducerea DNA.

Discuțiile s-au referit la îndeplinirea obiectivului de referință nr. 3 din MCV și anume continuarea luptei anticorupție la nivel înalt.

Procurorul șef a prezentat rezultatele DNA care dovedesc că, în pofida unor obstacole de nivel legislativ, obiectivul de referință nr 3 din MCV a fost atins. Totuși, pentru eficientizarea activității DNA, s-a subliniat importanța reparării legilor justiției și păstrarea independenței funcționale și financiare a instituției, în contextul schimbărilor legislative care vor urma.

De asemenea, DNA și-a asumat efectuarea de anchete profesioniste, cu respectarea drepturilor procesuale ale persoanelor implicate în dosare penale, dar și cu îndeplinirea exigențelor de transparență în ceea ce privește comunicarea publică în limitele legale permise.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel