Data publicării:
Procurorul Doru Țuluș rupe tăcerea. Interviu NEAȘTEPTAT pentru un post din Bulgaria
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut ca procurorul DNA Doru Țuluș să fie revocat din funcție. CSM a aprobat cererea șefei DNA, care apoi a semnat revocarea sa din funcție.
Doru Țuluș a acordat un interviu pentru un post de televiziune din Bulgaria, iar o parte din interviu a fost transmis în această seară la Antena 3.
Întrebat dacă DNA este un instrument politic, Doru Țuluș răspunde: ”La momentul acesta, îmi este categoric interzis să fac o legătură cu politica”. Totodată, procurorul a afirmat că ”da, fără discuție există frică în DNA, dar nu vă pot argumenta răspunsul”.
Procurorul susține că motivul formal pentru care a fost dat afară este o poveste veche de cinci ani, adusă în față după ce a sesizat IJ cu privire la încercarea Laurei Codruța Kovesi de a supune procurorii DNA la testul poligraf.
[citeste si]
”Nu meritam asta, este o jingnire la adresa carierei profesionale”, a mai spus procurorul Țuluș. El a adăugat că au fost făcuți de către Laura Codruța Kovesi ”lași, bârfitori și infractori și nu este normal”.
Întrebat dacă a fost supus presiunilor politice, el a răspuns că ”presiuni din parte unor politicieni în mod direct am avut în 2007 când s-a cerut revocarea mea din funcția de șef de secție, fix acum 10 ani, fără să fi fost un management defectuos. Și CSM și președintele au răspuns negativ la cererea de revocare. A fost o presiune”.
Procurorul Doru Țuluș a fost întrebat dacă Laura Codruța Kovesi este totalitară, dar a preferat să nu răspundă, trimițând către răspunsul Inspecției Judiciare.
Doru Țuluș a mai afirmat că are încredere în sistemul justiției din România. Mai mult, a afirmat că ”noi vom acționa în instanță actele de revocare. IJ trebuie să-și termine treaba pe care a început-o. În funcție de cum se termină, vom vedea cum se sfârșește”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News