Procurorii cer arest la domiciliu pentru Dodon, după ce fostul președinte al republicii Moldova ar fi încercat să fugă în România
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Igor Dodon
Sursa foto: Facebook Igor Dodon
Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova, riscă să revină în arest la domiciliu.

Fostul președinte al R.Moldova, Igor Dodon, riscă să revină în arest la domiciliu, după ce Procuratura Anticorupție a înaintat astăzi, 26 ianuarie, un demers la Curtea Supremă de Justiție cu privire la înlocuirea măsurii preventive aplicate în privința socialistului, scrie deschide.md.

Procuratura amintește că la 19 ianuarie, apărătorii lui Igor Dodon în ședință de judecată au înaintat o cerere prin care au solicitat încuviințarea acestuia să părăsească Republica Moldova, în perioada 28 ianuarie – 5 februarie, pentru a asigura un tratament de reabilitare post Covid-19, în România, a fiului său. Procurorii au solicitat audierea medicului, însă instanța a respins cererea respectivă.

La 25 ianuarie, medicul al cărui nume și prenume erau indicate în documentul medical a declarat că nu-i este cunoscut pacientul menționat și că ar fi aplicat ștampila pe Trimiterea-Extras la rugămintea unei colege care examinează mereu familia Dodon și care se află în relații apropiate cu aceștia. Totodată, aceasta a menționat că procedurile indicate în Trimitere-Extras nu sunt necesare a fi efectuate peste hotare, acestea fiind disponibile în Republica Moldova.

În aceste circumstanțe, la 26 ianuarie, procurorii au efectuat ridicări de documente și dispozitive informatice, astfel că toate acțiunile vor fi examinate prin prisma săvârșirii infracțiuni de confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale care acordă drepturi, în acest sens fiind inițiat un proces penal.

Ce acuzații i se aduc

Igor Dodon, a fost eliberat din arest la domicili, în luna noiembrie 2022, și pus sub control judiciar.  Acesta este acuzat de mai multe infracțiuni, inclusiv corupție și trădare.

Fostul lider al Partidului Socialiştilor este suspectat de corupţie pasivă, acceptarea finanţării formaţiunii sale politice de către o organizaţie criminală, trădare de ţară şi îmbogăţire ilicită. El a fost reținut pe 24 mai, după ce procurorii anticorupție au efectuat zece percheziții, timp de mai bine de zece ore, la mai multe locații deținute de Dodon și rudele lui.

Vezi și: Fratele lui Igor Dodon a fost reținut în Rusia

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel