Procurorii cer anularea permisului de conducere al lui Bercea Mondial
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
ciocan tribunal
ciocan tribunal

Procurorii Parchetului Tribunalului Olt le-au solicitat magistraţilor de la Tribunal să anuleze permisul de conducere al lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, care ar fi fost obţinut fraudulos, Anghel neputând fi cercetat pentru dare de mită întrucât fapta s-a prescris.

Procurorul Eugen Iacobescu de la Parchetul Tribunalului Olt a declarat, luni, că Sandu Anghel a avut în ultimii patru ani peste 20 de sancţiuni pe Codul Rutier, scrie Mediafax.

"Cele mai multe sancţiuni, zece la număr, le-a primit în 2009. Un om care nu ştie să citească să primească permis de conducere”, a spus procurorul Eugen Iacobescu.

Potrivit sursei citate, procurorii au solicitat magistraţilor de la Tribunalul Olt anularea permisului de conducere al lui Sandu Anghel.

“S-a dat neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de dare de mită în acest caz întrucât fapta s-a prescris. Am cerut în schimb Tribunalului Olt anularea permisului de conducere emis pe numele lui Sandu Anghel”, a mai spus procurorul Eugen Iacobescu.

Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a anunţat, în 1 martie, că Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, este cercetat pentru "modul de dobândire" a permisului de conducere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel