Procuratura Republicii Moldova a ridicat banii găsiţi în timpul percheziţiilor la locuinţa lui Dodon şi a familiei sale
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Procuratura Republicii Moldova a ridicat banii găsiţi în timpul percheziţiilor la locuinţa lui Dodon şi a familiei sale
Procuratura Republicii Moldova a ridicat banii găsiţi în timpul percheziţiilor la locuinţa lui Dodon şi a familiei sale
Procuratura Republicii Moldova a ridicat banii găsiţi în timpul percheziţiilor la locuinţa lui Dodon şi a familiei sale.

Procuratura Republicii Moldova a anunţat ridicarea fondurilor găsite în timpul percheziţiilor la locuinţa fostului preşedinte moldovean, Igor Dodon, a mamei acestuia şi a altor rude, în valoare totală de 111.500 de dolari, pentru eventuala confiscare a acestora.

"Vă informăm că, în cadrul cauzei penale în care este vizat fostul şef al statului, la demersul Procuraturii Anticorupţie, au fost puse sub sechestru şi ridicate mai multe mijloace băneşti. Cu autorizarea judecătorilor s-a aplicat sechestrul fondurilor pentru a asigura o eventuală confiscare specială sau confiscare extinsă a mijloacelor financiare în valoare totală de 2.145.000 lei (circa 111.500 de dolari)" - se arată în comunicatul publicat, miercuri, pe site-ul Procuraturii. Anterior, Procuratura Republicii Moldova a anunţat şi sechestrarea unui teren şi a locuinţei fostului preşedinte moldovean, plus a altor terenuri şi imobile, precum şi maşini. Reprezentanţii procuraturii au mai raportat despre bani găsiţi în timpul percheziţiilor în casa lui Dodon, a mamei sale şi a altor rude în luna mai.

Igor Dodon a fost reţinut la sfârşitul lunii mai şi i-au fost aduse acuzaţii de îmbogăţire ilicită, corupţie, finanţare ilegală a partidului şi trădare

Fostul preşedinte a fost reţinut la sfârşitul lunii mai şi i-au fost aduse acuzaţii de îmbogăţire ilicită, corupţie, finanţare ilegală a partidului şi trădare. Igor Dodon a declarat că se consideră nevinovat şi că Procuratura nu are nicio dovadă pentru toate acuzaţiile care îi sunt aduse. Potrivit afirmaţiilor acestuia, dosarele împotriva lui au fost deschise din motive politice, la îndrumarea actualului preşedinte, Maia Sandu, pentru a slăbi Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), cel mai mare partid din opoziţie, pe care l-a condus anterior. Procurorii au cerut arestarea lui Dodon, însă instanţa s-a limitat la arest la domiciliu. Soţia sa a fost acuzată de complicitate la îmbogăţire ilicită, i s-a interzis să părăsească ţara, iar în acest caz a fost arestat şi fratele acesteia. Amintim că, în 2021, Dodon a părăsit postul de lider al Partidului Socialiştilor, de opoziţie, şi a venit la conducerea Uniunii de Afaceri Moldo-Ruse, conform Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel