Procesele de la completurile de 5, întrerupte. Solicitarea ÎCCJ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis luni întreruperea judecării în mai multe dosare importante pentru ca Secţiile Unite să stabilească dacă este necesară schimbarea jurisprudenţei în legătură cu repartizarea dosarelor la completurile de 5 judecători.
Luni, la completurile de 5 de la Instanţa supremă erau programate procesele în care sunt judecaţi, printre alţii, Victor Ponta şi Dan Şova (dosarul Rovinari - Turceni), Viorel Hrebenciuc (dosarul retrocedărilor de păduri), Sebastian Ghiţă, Cristian Rizea, George Scutaru şi Dan Motreanu. Iulian Dragomir, preşedintele unuia dintre completurile de 5, a anunţat că procesele vor fi amânate pentru data de 4 februarie, fiind dispusă sesizarea Secţiilor Unite, pentru o posibilă schimbare a jurisprudenţei, având în vedere o decizie a CSM din luna decembrie 2018.
Ce a decis CSM
Pe actuala jurisprudenţă, dosarele de la completurile de 5 în care nu au fost efectuate acte procedurale, respectiv nu au fost administrate probe, erau preluate de completurile constituite în anul următor. Pe 19 decembrie, CSM a decis însă ca dosarele intrate în anul 2018 să rămână la completurile de constituite în decembrie 2018, chiar dacă nu au fost administrate probe. În această situaţie se află dosarele în care sunt judecaţi Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta, Toni Greblă, Cristian Rizea, Viorel Hrebenciuc, Sebastian Ghiţă, Elena Udrea şi Alina Bica (contestaţie în anulare).
"Secţia penală de la Instanţa supremă a considerat că hotărârea numărul 2 a CSM intră în contradicţie cu jurisprudenţa deja formată şi a decis să sesizeze Secţiile Unite alte Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea acestei chestiuni. Eu cred că CSM poate să reglementeze. S-a dispus în toate dosarele întreruperea judecăţii până pe data de 4 februarie. Această hotărâre a Secţiilor Unite este obligatorie cu privire la jurisprudenţa Înalte Curţi. Nu ştiu în ce măsură ea poate să intre în conflict cu hotărârea CSM. După părerea mea nu poate să răstoarne hotărârea CSM", a declarat Alexandru Morărescu, avocat în unul dintre procesele suspendate luni de ÎCCJ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News