Procedura de modificare a Constituției, schimbată
Plenul Senatului a adoptat, marţi, cu 73 de voturi pentru, 17 abţineri şi un vot împotrivă, proiectul de hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Senatului, care stabileşte, între altele, şi procedura de adoptare a iniţiativelor de revizuire a Constituţiei.
Conform hotărârii Senatului, iniţiativele de revizuire a Constituţiei se depun în vederea dezbaterii şi aprobării la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor iar ulterior iniţiativa de revizuire, adoptată de Camera Deputaţilor, se transmite Senatului pentru dezbatere şi adoptare.
"În cazul în care cele două Camere adoptă iniţiativa în redactări diferite, preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor vor iniţia procedura de mediere. În acest scop, Biroul permanent va propune Senatului, după consultarea liderilor grupurilor parlamentare, un număr de şapte senatori care vor face parte din comisia de mediere, urmărindu-se respectarea configuraţiei politice a Camerei. Senatorii aprobaţi de plenul Senatului, împreună cu şapte deputaţi desemnaţi de Camera Deputaţilor, formează comisia de mediere", se arată în proiectul de hotărâre de completare a Regulamentului Senatului.
De asemenea, conform proiectului, "Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la întrebări în cel mult două săptămâni. Pentru motive temeinice, Senatul poate acorda un termen de cel mult trei săptămâni".
În forma anterioară, răspunsurile scrise se transmiteau senatorului în cel mult 15 zile.
Totodată, conform regulamentului completat marţi, senatorii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, în domeniul medical, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice, precum şi în alte domenii prevăzute de lege, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News