Data publicării:

Probleme la Spitalul Municipal din Timişoara. Cartel Alfa: Costuri uriaşe. Cât de relevant este?

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Spitalul Municipal Timişoara închiriază la costuri uriaşe dispozitive electronice de monitorizare pentru personal, în timp ce în spital nu sunt asigurate necesităţi de bază pentru îngrijirea pacienţilor, susţin sindicaliştii Cartel Alfa. 

Managementul Spitalului Municipal Timişoara a decis introducerea unui sistem de monitorizare electronică a personalului. Sistemul este închiriat de la o firmă privată, serviciile fiind plătite lunar de către spital. În prezent, pentru cele trei secţii (distribuite în patru clădiri) pentru care se implementează sistemul, costurile se ridică la aproximativ 6000 de euro pe lună.  Spitalul are însă în total 23 de secţii, care îşi desfăşoară activitatea în 14 clădiri, astfel încât, extinderea sistemului, aşa cum se doreşte, ar duce la o cheltuială de peste 20.000 de euro pe lună pentru întregul spital, transmite Cartel Alfa prin intermediul unui comunicat de presă.

"Această acţiune este pusă în aplicare de conducerea spitalului cu netransparenţă şi prin ignorarea dispoziţiilor legislaţiei naţionale, cât şi a directivelor europene cu privire la drepturile şi protecţia angajaţilor la locul de muncă.

In plus, având în vedere contextul pandemiei, în care resursele alocate pentru sănătatea publică se află mult sub cota de avarie, o asemenea cheltuială este complet aberantă şi în contrasens cu nevoile reale ale pacienţilor şi ale personalului medical", mai spun ei. 

Ce beneficii aduce sistemul?

"Concret, ce beneficii aduce sistemul spitalului şi pacienţilor? Nu vor mai pleca angajaţii acasă cu tot cu masca de protecţie? Spitalul nu pune la dispoziţie măscă de protecţie decât pentru personalul care efectuează garda, nu şi pentru restul angajaţilor.

Dacă se doreşte monitorizarea calităţii actului medical, in primul rând trebuie asigurate condiţiile minime pentru această calitate. Lipsesc medicamente, echipamente de protecţie, instrumentar şi consumabile, însă personalul este obligat să poarte dispozitive de 200 de euro fiecare, cu stresul suplimentar că dacă se pierde, trebuie să-l plătească.

Cu ce ajută în mod concret înregistrarea electronică a prezenţei sau traseului unui angajat prin spital, dacă acest sistem de monitorizare de fapt nici nu se substituie sistemului de pontaj, sigurul cu valoare legală, ci îl dublează? Cinismul situaţiei este exprimat inclusiv în „argumentul” conducerii, că prin acest sistem se monitorizează “inclusiv orele suplimentare”, care conform dispoziţiilor legale, nici nu se plătesc! 

Cât de relevantă este înregistrarea vitezei de reacţie a unui medic, dacă paturile pacienţilor nu sunt dotate cu butoane de panică, prin care să se poată solicita rapid ajutorul unui cadru medical?

Cum poate acest sistem să “meargă bine şi să dea randament” (în cuvintele managerului spitalului Dr. Daniel Maliţa) dacă se direcţionează inutil resurse financiare, prin care s-ar putea în schimb îmbunătăţi serviciile acordate pacienţilor? Spre exemplu, în maternitate nu există de câteva luni nici vată, nici tampoane, însă toate încăperile au fost împânzite deja cu dispozitive de urmărire – inducând un stres suplimentar pacientelor, care cred că sunt filmate la consultaţii", continuă sindicaliştii.

Sunt încălcate dispoziţiile GDPR?

"LEGEA 190/2018 pentru punerea în aplicare a Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR) stabileşte clar condiţiile în care pot fi utilizate sisteme de monitorizare electronică în contextul relaţiilor de muncă. Aceste dispoziţii sunt încălcate în acest caz: conducerea a făcut achiziţia înainte de a demonstra în vreun fel că alte modalităţi pentru atingerea obiectivelor, mai puțin intruzive, nu au fost eficiente; nu a justificat de ce necesitatea introducerii unui astfel de sistem electronic prevalează asupra intereselor sau drepturilor și libertăților persoanelor ce vor fi monitorizate; nu a informat personalul şi nu a cerut avizul sindicatului.
 
Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA consideră că această acţiune la nivelul Spitalului Municipal Timişoara reprezintă un abuz al conducerii asupra angajaţilor, este un gest iresponsabil prin care se irosesc resurse publice şi aşa extrem de reduse, ducând inclusiv la erodarea încrederii între pacienţi şi personalul medical, între angajaţi şi între angajaţi şi conducerea instituţiei.

Având în vedere cele expuse, cerem instituţiilor de control ale statului să investigheze această situaţie şi să adopte măsurile care se impun. Sistemul public de sănătate trebuie consolidat, nu subminat!", au concluzionat cei de la Cartel Alfa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel