Probleme, datorii şi executări. Elisabeta Lipă spune ce a preluat de la fostul Minister al Sportului
Elisabeta Lipă, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, a anunţat ce a preluat de la fostul minister al Sportului, condus de Eduard Novak, de la UDMR.
"Dacă încep să spun câte probleme am identificat la Agenţie nu cred că avem timpul necesar... În plus, mie îmi place să mă uit în faţă, nu în spate. Un lucru este însă clar, vistieria Agenţiei Naţionale pentru Sport este goală. Am foarte multe probleme, multe federaţii vor să îmi predea cheile. Iar cele care nu îmi predau cheile vin şi mă întreabă ce să facă pentru că au Mondiale, Europene sau calificări şi au nevoie de bani. Dar ambiţioasă cum mă ştiţi sunt convinsă că voi ieşi şi din asta cu succes. Vă daţi seama, dacă vistieria este goală ce să preiau? Multe probleme, asta am preluat... şi datorii, şi executări. Şi tot vin executările. Toată lumea ne cere bani şi nu înţeleg de ce nu s-au îngrijit ca lucrurile să funcţioneze. De exemplu tot parcul auto este executat. Ce să mai spun, multe probleme, dar mie nu-mi place să mă plâng. Asta e situaţia, mi-am asumat acest lucru. Nu ştiam ce mă aşteaptă, îmi închipuiam, dar nu mă aşteptam să fie chiar aşa", a spus preşedinta ANS, instituţie care a preluat atribuţiile sportului românesc după desfiinţarea ministerului de resort.
"Nu aş putea spune că problemele acestea influenţează calificările la Paris. Pentru că federaţiile au primit un buget cât de cât la începutul anului, iar atunci când e în pericol de a nu avea finanţare avem parterul nostru COSR care vine şi ne înlocuieşte. Colaborăm foarte bine astfel încât lipsurile să fie acoperite", a adăugat Lipă.
Solicitare către premierul Marcel Ciolacu, pentru rectificarea bugetară
Aceasta a menţionat că va face tot posibilul pentru a rezolva problemele financiare ale sportului în urma rectificării bugetare, scrie Agerpres.
"E important că acum la rectificare, aşa cum a şi promis, premierul ne va ajuta pentru că avem nevoie de o finanţare corespunzătoare. Să nu vă imaginaţi că vom sări calul şi o să cerem nu ştiu câte miliarde la jumătatea anului. Însă trebuie să acoperim cheltuielile şi tot ce au nevoie federaţiile şi loturile olimpice pentru a fi organizate cu succes către destinaţia finală, Jocurile Olimpice de la Paris, cu o haltă reprezentată de calificări. Auzind că sportivii noştri s-au întors de la Jocurile Europene pe locul 15 pe naţiuni, eu îmi doresc să apuc să trăiesc ziua când delegaţia României se va întoarce de la Jocurile Olimpice pe locul 15", a menţionat ea.
Întrebată dacă are promisiuni pentru un buget corespunzător în anului olimpic 2024, Lipă a răspuns: "Da, există. Vreau să pregătesc totul cu paşi mici, să nu ne plângem ca de fiecare dată că nu avem bani, că nu avem bugetul semnat... acum asta e menirea mea acolo. Mai ales că eu am condus cel mai puternic club, Dinamo Bucureşti, şi cunosc toate problemele cluburilor. Şi pot să spun că la ora actuală cluburile sunt la pământ. Au ajuns de nu au bani să îi ducă pe copii trei zile la o competiţie".
Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă a participat, vineri, alături de premierul Marcel Ciolacu, la un eveniment dedicat sportivilor medaliaţi la Jocurile Europene de la Cracovia şi Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics de la Berlin, precum şi la ceremonia de prezentare a lotului care va reprezenta România la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Maribor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News