Problemă cu acciza la motorină. Dumitru Costin (BNS): Sunt măsuri aberante / video
Dumitru Costin, preşedintele BNS, a atras atenţia asupra unei probleme legată de acciza pe motorină.
Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical, a vorbit, la dezbaterea DC News Media Group cu titlul "Anul european al căilor ferate în România: este nevoie de Pact Național pe Transporturi Feroviare?", despre o problemă legată de acciza aplicată la motorina folosită de locomotivele diesel. Sindicalistul a atras atenţia asupra faptului că operatorii din domeniul feroviar plătesc această acciză care merge la repararea drumurilor şi nu şi la cea a căilor ferate, aşa cum ar fi normal.
"Sunt măsuri aberante de genul accizei la motorină care este menţinută şi pe care o plătesc operatorii economici care rulează pe calea ferată, dar banii merg, teoretic, către investiţiile în infrastructura rutieră.
Ţinând cont de faptul că transportul pe calea ferată din România şi la nivel european are, astăzi, şi în anii care urmează, o oportunitate fără precedent ţinând cont de faptul că Europa verde nu se poate consolida fără un transport de calitate pe calea ferată, pentru a ne atinge dezideratele naţionale, avem nevoie de un astfel de pact politic. Dar pentru ca acest pact să nu rămână un document pe hârtie, fără niciun fel de consecinţe, menţionez constrângerile care trebuie înlăturate dacă vrem să avem un transport de calitate pe calea ferată: vulnerabilitatea managerială care afectează calitatea bunului mers al companiilor, controlul politic excesiv – pe un astfel de pact ar trebui să înţeleagă şi politicienii că gata, ajunge, să terminăm cu această mizerie; o altă constrângere o reprezintă dezechilibrele structurale la nivelul resurselor umane", a declarat Dumitru Costin.
VIDEO:
TEME DEZBATERE
ÎN CE CONDIȚII CĂILE FERATE ROMÂNE POT DEVENI O ALTERNATIVĂ DE TRANSPORT
SITUAȚIA CĂILOR FERATE DIN ROMÂNIA: de unde am pornit acum 30 de ani, unde suntem în prezent și unde vrem să fim în 2030
Strategia pentru căile ferate române
Planuri de investiții în derulare
Implicarea autorităților și nevoia unui Pact pentru Transporturi Feroviare
Conectarea strategiilor naționale la strategiile europene, cum putem beneficia de ajutorul Bruxelles, oportunități în PNRR
Necesarul de finanțare și identificarea surselor de finanțare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News