Problema Bâstroe. Daniel Fenechiu (PNL): Presiunea din spațiul public a cerut o anumită abordare. Guvernul a răspuns criticilor venite de la mulți români
Daniel Fenechiu, senator PNL, a vorbit despre problemele apărute din cauza dragărilor pe canalul Bâstroe.
Daniel Fenechiu, senator din partea partidului Național Liberal, a fost invitat la RFI, unde a vorbit despre lucrările efetuate de Ucraina pe canalul Bâstroe:
„Dar, spre deosebire de episodul trecut, de acum 15-20 de ani legat tot de acest canal Bâstroe şi de relaţia cu Ucraina, acum e un alt context, mult mai delicat, cum spuneaţi. Nu ar fi fost poate mai înţelept sau mai indicat ca această chestiune să fie rezolvată un pic mai discret şi fără declaraţii foarte tăioase, să spun aşa? Adică pe căi diplomatice, de la bun început. Noi l-am văzut mai întâi pe domnul Grindeanu, care a atras atenţia că e o problemă acolo, după aia am văzut şi reacţia destul de vehementă a Ministerului Român de Externe. Se putea şi altfel?“, a fost întrebat senatorul PNL.
„Cu siguranţă, eu împărtăşesc punctul de vedere, devoalat de întrebarea dumneavoastră. Dar dacă facem un mic istoric al evoluţiei anumitor probleme în relaţiile române-ucrainene, poate vă amintiţi că a apărut celebra Lege a minorităţilor care pur şi simplu deposeda minoritatea română de o serie de drepturi. Am acţionat silenţios, elegant, diplomatic, n-am ieşit din zona, din zona extrem de civilizată a conversaţiei, mergând pe ideea că dacă Ucraina îşi doreşte cu adevărat un parcurs european, va trebui să rezolve problema minorităţilor şi că, una peste alta, putem să înţelegem anumite raţiuni care nu ne privesc, dar pe care să le înţelegem în legătură cu reglementarea /.../ minorităţilor, înţelegând că vizează o altă minoritate“, a replicat Daniel Fenechiu.
Fenechiu: Poate mai multă silenţiozitate ar fi fost mai bună
„Societatea civilă din România şi spaţiul public s-au inflamat destul de rău, iar Guvernul şi preşedintele au fost atacaţi că nu intervin cu hotărâre în interesul românilor. S-au dat explicaţiile de rigoare. Acum a apărut această a doua problemă. Din nou, spaţiul public a fost extrem de inflamat. Una peste alta, pe lângă dorinţa diplomaţiei româneşti şi a guvernului român de a rezolva silenţios problemele care trebuie rezolvate, presiunea care s-a creat în spaţiu public, da, şi poate că aici ea a fost creată de elemente care îşi doresc să tulbure bunele relaţii române-ucrainene. Deci această presiune a cerut o anumită abordare.
Foarte mulţi români şi-au dorit ca guvernul român să spună ceva. Chemarea ambasadorului este o măsură care, în opinia mea, este cât se poate de evidentă. Şi nu cred că chemarea ambasadorului ar putea fi plasată în zona schimbării poziţiei României, pentru că România nu a spus niciodată: nu mai suntem alături de voi, nu condamnăm invazia rusă. Noi am spus invazia cu invazia, însă ecosistemul Deltei Dunării nu poate fi distrus, pentru că acolo există un război. Haideţi să facem lucruri aşa cum spune Dreptul internaţional şi Dreptul mediului.
Eu cred că... eu cred că da, cum spuneţi dumneavoastră, poate mai multă silenţiozitate ar fi fost mai bună, însă, repet, în contextul inflamării spaţiului public pe zona asta şi guvernul a trebuit să iasă ca să dea un feedback la nemulţumirile şi la criticile care veneau de la din ce mai mulţi români“, a conchis Daniel Fenechiu la RFI, citat de Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News