Data publicării:

Probele depuse împotriva lui Mircea Băsescu, autentificate de DNA

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
Mircea Basescu, santajat. Ginerele lui Bercea Mondial, arestat
Mircea Basescu, santajat. Ginerele lui Bercea Mondial, arestat

Înregistrările video depuse de fiul lui Bercea Mondial ca probe în susţinerea plângerii sale împotriva fratelui preşedintelui României, Mircea Băsescu, au fost folosite de anchetatori doar după ce au fost certificate de un specialist tehnic al DNA.

VEZI ȘI: Ciuvică traduce mesajul transmis de Traian Băsescu după stenogramele DNA

Potrivit surselor citate, după depunerea înregistrărilor cu Mircea Băsescu discutând cu Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, anchetatorii le-au transmis unui specialist tehnic din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru evaluarea şi expertizarea lor.

Ulterior evaluării, înregistrările au fost certificate ca autentice printr-un document ce se va regăsi la dosarul cauzei, iar astfel au putut constitui probe ale acuzării, spun aceleaşi surse.

Sursele citate mai susţin că pe parcursul anchetei, dar şi la un eventual proces, înregistrările vor putea fi reexpertizate, în funcţie de solicitările părţilor, caz în care acestea vor ajunge la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC), scrie Mediafax.

Conform aceloraşi surse, înregistrările depuse de fiul lui Bercea Mondial, după certificarea lor de către specialistul DNA, constituie probe şi pot produce efecte juridice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel