Pro România, congres. Candidaţii la europarlamentare, anunţaţi
Pro România se va reuni, duminică, în primul Congres naţional care se va desfăşura la Romexpo, acesta fiind precedat de mai multe dezbateri cu societatea civilă, parteneri sociali şi mediul academic.
Congresul va fi precedat, sâmbătă, de o serie de dezbateri pe care Pro România le organizează împreună cu societatea civilă, partenerii sociali şi mediul academic pe următoarele domenii: fonduri europene, administraţie publică, incluziune socială, relaţia cu partenerii sociali şi societatea civilă, politică externă, educaţie, energie, transporturi, justiţie, agricultură, mediu, economie, debirocratizare, sănătate şi digitalizare.
La aceste dezbateri vor fi prezenţi Răzvan Cotovelea, Cătălin Nechifor, Augustin Jianu, Gabriela Podaşcă, Nicolae Bănicioiu, Sorin Cîmpeanu, Ioana Petrescu şi Daniel Constantin. De asemenea, vor mai participa Emilia Meiroşu, Mihaela Huncă, Mihaela Frăsineanu, Răzvan Mitu, Mircea Banias şi Liviu Stancu. În 23 august, Pro România a anunţat că primul Congres al Pro România va avea loc în perioada 20-21 octombrie, când va fi aleasă conducerea partidului şi se vor anunţa candidaţii pentru alegerile europarlamentare de anul viitor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News