Data actualizării:
Data publicării:

Privatizarea aleii de promenadă din Râşnov lasă oamenii pe străzi. Asociaţie din oraş, apel pentru o femeie lăsată fără casă

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
cetatea-rasnov
cetatea-rasnov

Asociaţia Aport din Râşnov lansează un apel în spaţiul online pentru o femeie din Râşnov lăsată pe străzi. Asta pentru că aleea de promenadă din oraş, cea care duce spre cetatea Râşnov, a fost privatizată. 

""PRIVATIZAREA" promenadei din Râșnov face prima victimă: o bătrână de 74 de ani, evacuată din casă de patronul DinoParc!

În vârstă de 74 de ani, Dna Călugăr Eugenia, locuiește de 28 de ani în cantonul Ocolului Silvic din Promenadă. Convenția pe care o avea cu Ocolul Silvic a fost ca ea să întrețină cantonul, în schimb primind dreptul de locuire pe viață. Din păcate, când la mijloc sunt interese financiare, promisiunile se cam uită...

Vânzarea

Pentru că locația este extrem de atractivă din punct de vedere turistic, "cineva" și-a făcut planul pentru o pensiune/hotel chiar la marginea pădurii și a "convins" Ocolul Silvic să organizeze licitație de vânzare pentru casa respectivă - fără însă ca doamna Călugăr să fi fost informată.

În urma licitației, clădirea a fost cumpărată de Dl Adrian Apostu – managerul și asociat al Dinoparc. Întâmplător sau (mai degrabă) nu, înainte de a se ocupa de afacerea Dinoparc, Dl. Apostu a fost director la O.S. Râșnov.

Evacuarea

Marți, 01 Oct. 2019, în lipsa dnei Călugăr, la adresă au venit executorul judecătoresc şi reprezentanta noului proprietar care, împreună cu un impresionant echipaj al forțelor de ordine (7 jandarmi și 3 polițiști), au spart uşa, au inventariat bunurile și au sigilat imobilul.

În acest condiţii, Dna Călugăr a ramas pe dinafară, în papuci de casă, fără medicamente, fără haine, fără bani si fără acte de identitate. Din păcate, contactată, împuternicita dlui Apostu, dna jurist de la GOSCOM, a refuzat să-i permită accesul în locuință - pentru a-și lua strictul necesar (acte, bani, îmbrăcăminte, medicamente) - doar dacă dna Călugăr eliberează cu totul spațiul locativ. Menționăm că dna jurist este la curent cu faptul că dna Călugăr nu are o altă proprietate unde să-și mute respectivele bunuri", se arată în postarea celor de la Asociaţia Aport. 

Soluția de "urgenţă"

"În disperare de cauză, dna Călugăr a împrumutat un cort în care să locuiască în curtea imobilului - după ce a informat proprietarul acesteia (biserica evanghelica). Nota: doar casa a fost vândută, terenul rămânând în continuare a Bisericii Evanghelice.

Constatăm, din nefericire, că toate aceste abuzuri au fost posibile cu largul concurs și complicitatea bisericii evanghelice din Râșnov, care este proprietarul tabular al terenului pe care se află cantonul.

Ne întrebăm retoric: oare care este menirea unei biserici creștine? Să favorizeze interesele financiare ale celor bogați și puternici sau să ajute persoanele în nevoie (sărace, bătrâne, bolnave)?", mai menţionează Asociaţia pe Facebook. 

Autorităţile nu au intervenit

"Din păcate, nici primăria orașului Râșnov nu se dovedește a fi foarte folositoare în situația complicată în care se află bătrâna. Spunem asta pentru că deși, încă din primăvară, aceasta a făcut cerere pentru acordarea unei locuințe sociale, funcționarii primăriei încă nu i-au răspuns la cerere.

Oare cum se va descurca dna Călugăr în viitorul apropiat: fără casă şi cu o pensie lunară de numai 590 RON???", conchid cei de la Asociaţia Aport. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel