Prinţul William lasă Londra în spate şi se mută cu familia la Windsor. Totul pentru binele copiilor
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Liana Ganea
WhatsApp
Facebook, The Royal Family
Facebook, The Royal Family
Prinţul William şi soţia lui, Kate, vor părăsi reşedinţa lor din centrul Londrei şi se vor muta în proximitatea Castelului Windsor, unde locuieşte regina Elisabeta a II-a, o decizie luată în interesul copiilor lor, a anunţat biroul de presă al ducilor de Cambridge.

Ducele şi ducesa de Cambridge se vor muta în Adelaide Cottage, o casă aflată la mică distanţă de Castelul Windsor, situat la 35 de kilometri vest de capitala Marii Britanii, transmite Agerpres. În acel pavilion, familia princiară va fi foarte aproape de suverana de 96 de ani, a subliniat o sursă din anturajul cuplului, care a locuit până acum în Palatul Kensington. "Este o decizie pe care ambii părinţi au luat-o pentru a le oferi copiilor lor un start în viaţă 'cât mai normal' posibil", a explicat o sursă, citată de agenţia Press Association. "Au vrut să le ofere lui George, Charlotte şi Louis puţin mai multă libertate decât aveau în centrul Londrei", potrivit aceleiaşi surse.

Prinţul George, în vârstă de nouă ani, ocupă locul al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii după bunicul său pe linie paternă, prinţul Charles (în vârstă de 73 de ani), şi tatăl lui, prinţul William. Prinţul George, prinţesa Charlotte (în vârstă de şapte ani) şi prinţul Louis (în vârstă de patru ani) vor urma cursurile unei şcoli private, construită într-un domeniu care se întinde pe o suprafaţă de 21 de hectare. Şcoala din Lambrook, care se află la 20 de minute de mers cu maşina în raport cu Windsor, conţine şi un internat, însă prinţii britanici vor continua să locuiască alături de părinţii lor. Închirierea Adelaide Cottage de pe domeniul regal şi mutarea familiei prinţului William vor fi achitate de cuplul princiar din fondurile sale personale, la fel şi cheltuielile de şcolarizare ale celor trei copii, estimate la 53.000 de lire sterline (62.500 de euro) pe an.

Locul de muncă rămâne la Palatul Kensington

Ducele şi ducesa de Cambridge, ambii în vârstă de 40 de ani, îşi vor păstra totuşi baza de lucru la Palatul Kensington, locul lor de muncă şi de reprezentare oficială, aşa cum este Palatul Buckingham pentru regina Elisabeta a II-a. William şi Kate deţin împreună alte două domenii: Anmer Hall, o reşedinţă cu 10 camere în comitatul Norfolk, şi Tam-Na-Ghar, o casă de vacanţă situată în proximitatea castelului regal Balmoral din Scoţia. Oficializarea mutării cuplului princiar la Windsor, care făcea obiectul unor zvonuri de mai multe luni, a coincis cu împlinirea a 25 de ani de la moartea mamei prinţului William, prinţesa Diana, într-un accident de automobil la Paris.

Fratele său mai mic, prinţul Harry, locuieşte în Statele Unite alături de soţia lui, Meghan, şi de cei doi copii ai lor. Potrivit Institutului YouGov, prinţul William, tot mai prezent în spaţiul public în timp ce regina Elisabeta a II-a a fost nevoită să devină mai puţin activă din cauza sănătăţii sale fragile, este cel mai popular membru al familiei regale britanice după bunica sa, înregistrând 66% de opinii favorabile. 

William și Kate s-au implicat în mai multe activități regale, îndeosebi după izbucnirea pandemiei de COVID-19, când au participat la mai multe conferințe video organizate în scopuri caritabile. Ei au lansat și o inițiativă în favoarea sănătății mentale, Our Frontline, pentru sprijinirea angajaților din serviciile de urgență confruntați cu stresul pandemiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel