Data publicării:

Prințul Philip, mesaj pentru femeia rănită în accident

Autor: Vlad Manolache | Categorie: Stiri
WhatsApp
printul-philip
printul-philip

Printul Philip a transmis scrisoare femeii rănite în accedentul pe care l-a provocat.

Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, a transmis un mesaj femeii rănite în accidentul de maşină produs în urmă cu zece zile spunând că îi pare "foarte rău" pentru cele întâmplate, potrivit tabloidului Sunday Mirror citat de AFP.

Ziarul britanic a publicat o copie a scrisorii primită de la prinţul Philip de Emma Fairweather, pasageră în autoturismul Kia cu care soţul reginei Elisabeta a II-a a intrat în coliziune în timp ce se afla la volanului maşinii sale Land Rover.

"Aş vrea să ştiţi cât de rău îmi pare pentru rolul meu în accident", se arată în scrisoare.

"Nu am văzut maşina venind şi sunt cuprins de remuşcări pentru consecinţe", a notat prinţul Philip care a explicat că "în condiţii normale" nu ar fi avut "nicio dificultate" să observe traficul, însă "soarele strălucea jos deasupra drumului principal".

"De atunci am aflat că aţi suferit o fractură a mâinii. Sunt profund îndurerat în legătură la această vătămare. Vă doresc o recuperare rapidă în urma unei experienţe foarte dureroase", a încheiat prinţul Philip.

Accidentul a avut loc la 17 ianuarie în apropierea domeniului regal Sandringham, unde regina Elisabeta a II-a şi prinţul Philip petrec o mare parte a sezonului de iarnă.


Citește și: Românii, păcăliți de eticheta alimentelor. Mencinicopschi rupe tăcerea: Am văzut eu

S-a plâns că nu a primit scuze

Emma Fairweather, în vârstă de 46 de ani, mamă a doi copii, era pasageră în maşina Kia care a intrat în coliziune cu puternicul Land Rover Freelander pe care îl conducea prinţul Philip. Ea şi-a fracturat încheietura mâinii stângi. În Kia se mai aflau un copil de nouă luni, pe bancheta din spate, iar la volan era o prietenă a femeii, care a fost rănită uşor la un genunchi.


Fairweather s-a plâns săptămâna trecută în Sunday Mirror că nu a primit scuze de la prinţ. "Sunt norocoasă să fiu în viaţă şi nici măcar nu mi-a cerut scuze".

"A fost un moment atât de traumatizant şi dureros, m-aş fi aşteptat la mai mult de la familia regală", a spus Emma Fairweather pentru ziarul citat.

Ea a dezvăluit totuşi că a primit un telefon de la un poliţist pentru a-i trimite un mesaj. Dar, după părerea ei, mesajul nu avea sens. Mi-a spus: 'Regina şi Ducele de Edinburgh ar dori să vă transmită salutări'. Aceasta nu este o scuză şi nici măcar o urare de bine.

Citește și:Doliu în lumea muzicii populare din România

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel