Prinţul Harry, duce de Sussex, s-a prezentat marţi la Înalta Curte din Londra unde va depune mărturie în procesul pe care l-a intentat împotriva editorului tabloidul britanic Daily Mirror, pe care îl acuză de acţiuni de hacking ale telefonului şi de alte activităţi ilegale, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Harry, fiul mai mic al regelui Charles al III-lea, nu s-a prezentat la tribunal luni, aşa cum era de aşteptat, însă va apărea în boxa martorilor marţi, devenind primul membru de rang înalt al familiei regale britanice care va depune mărturie în instanţă în ultimii 130 de ani.
El se numără printre cele peste 100 de personalităţi de marcă şi celebrităţi care au intentat proces împotriva Mirror Group Newspapers (MGN), editorul publicaţiilor Daily Mirror, Sunday Mirror şi Sunday People, pentru presupuse acţiuni ilegale comise între 1991 şi 2011.
MGN susţine că unele informaţii au venit de la consilieri regali.
La începutul procesului, MGN, deţinută acum de Reach, şi-a cerut scuze în documentele tribunalului şi a recunoscut că, într-o singură ocazie, Sunday People a căutat în mod ilegal informaţii despre Harry şi că acesta are dreptul la despăgubiri, dar a respins celelalte acuzaţii ale acestuia, spunând că nu avea dovezi pentru afirmaţiile sale. În schimb, Palatul Buckingham este posibil să ocupe un loc important în interogatoriul lui Harry, MGN susţinând că unele informaţii au venit de la consilieri regali.
Procesul a început luna trecută, iar avocaţii care îl reprezintă pe Harry şi alţi trei reclamanţi au încercat să demonstreze că s-a recurs la activităţi ilegale de culegere de informaţii cu ştiinţa şi aprobarea editorilor superiori şi a directorilor executivi.
2.500 de articole despre viaţa privată a lui Harry, în MGN
Avocatul lui Harry a declarat luni în instanţă că acest proces nu face parte dintr-o vendetă împotriva presei, ci prin acesta se încearcă atragerea atenţiei asupra presupuselor activităţi ilegale. David Sherborne a declarat că aproximativ 2.500 de articole despre viaţa privată a lui Harry au apărut în titlurile MGN în perioada vizată de acuzaţii, adăugând că nimic nu este "sacrosanct sau în afara limitelor" şi nu există "nicio protecţie" împotriva acestor metode ilegale de colectare de informaţii.
Harry a fost aşteptat la instanţă luni, dar Sherborne a declarat că a zburat duminică din Los Angeles, unde locuieşte cu familia, după ce a participat la cea de-a doua aniversare a fiicei sale Lilibet, iar aranjamentele de călătorie şi securitate au fost "complicate".
Judecătorul Timothy Fancourt s-a arătat "surprins" de absenţa lui Harry în timp ce avocatul MGN, Andrew Green, a spus că acest lucru a fost "absolut ieşit din comun".
Harry, care este al cincilea în linia de succesiune la tron, abia a ieşit de pe prima pagină a ziarelor în ultimele şase luni, din cauza certurilor sale juridice cu presa britanică şi a lansării memoriilor sale şi a serialului documentar Netflix în care a acuzat alţi membri seniori ai familiei regale de complicitate cu tabloidele.
Apariţia de săptămâna aceasta va fi a doua oară în acest an când Harry va fi prezent la Înalta Curte din Londra, după ce în martie s-a alăturat cântăreţului Elton John şi altor persoane pentru audieri în legătură cu procesul lor împotriva editorului tabloidelor Daily şi Sunday Mail.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SUA și Coreea de Sud blochează transporturile de petrol din Coreea de Nord. Cooperare ilegală cu Rusia, suspectată
- Ruptura dintre Harry și William, tot mai adâncă. Condiția Ducelui de Sussex pentru a veni de Paște în Marea Britanie
- Musaca de post, rețeta simplă. Cine a zis că fără carne n-are gust?
- Modificare majoră în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu (AFM): Am învățat de anul trecut / video
- Horoscop 27 martie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care trebuie să facă schimbări la serviciu. Șefii te vor privi cu alți ochi
- Șoferii, constrânși fizic să reducă viteza. Titi Aur, despre măsura care îi deranjează pe teribiliști: Forțată, dar necesară! / video
- Cele mai vândute telefoane din lume. Samsung nu este nici măcar în top 10
- Mircea Coșea analizează ”războiul șefilor de la guvern cu șefii BNR”: Trebuie să ne speriem!
- Casa Verde Fotovoltaice 2024. Laurențiu Neculaescu, AFM: Buget record! Actele necesare
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Ce face America pentru noi? Adrian Zuckerman: Nimic. Dacă România vrea să aibă de-a face cu rușii, nu se uită
- Ai încredere în parapetul de pe marginea drumului? Expert auto: Pe lumea asta nu există bun și ieftin
- Poți să faci bani din gunoi cu bani de la stat. Condițiile în care poți lua de la 2 mil. lei în sus