Așa ceva merită fiecare județ! Spitalul care arată că românii sunt respectați măcar la Tulcea / video

Noul Spital Județean de Urgență din Tulcea va fi gata până la sfârșitul verii anului 2025. Investițiile semnificative în infrastructura medicală din județul Tulcea vor contribui la îmbunătățirea serviciilor de sănătate pentru locuitorii din Tulcea.
Noul Spital Județean de Urgență din Tulcea urmează să fie finalizat până la sfârșitul verii anului 2025.
„Momentan, lucrările sunt în stadiu de 85% și urmează să le finalizăm până la sfârșitul verii anului acesta, 2025. Acum lucrăm la montajul obiectelor sanitare și echipamentelor medicale”, a spus Marius Nica, șef de șantier.
Dumitru Mergeani, administratorul public al Consiliului Județean Tulcea, a subliniat multiplele investiții realizate în ultimii ani în sectorul sănătății, menționând modernizarea Spitalului Județean, a unui nou corp de clădire, a Ambulatoriului, a Secției UPU, a Spitalului de Psihiatrie, a Spitalului de TBC și a serviciului de Ambulanță din Tulcea.
„Dacă ați fost și ați văzut spitalul județean Tulcea unde avem o investiție, un nou corp în modernizare, ambulatoriul Tulcea, secția UPU Primiri Urgențe, Spitalul de Psihiatrie, Spitalul de TBC, Ambulanța Tulcea, de asemenea, a fost modernizată. Iată, deja vorbim de foarte multe investiții realizate în ultimii ani în tot acest parc de sănătate”, a spus Dumitru Mergeani.
Care este valoarea investițiilor
Investițiile în sănătate din județul Tulcea includ sume semnificative pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii medicale. Deși acestea sunt mari, ele sunt esențiale pentru dezvoltarea sistemului de sănătate în județ, conform lui Dumitru Mergeani.
„Sumele ar putea să pară mari, însă era nevoie de aceste investiții și aici vorbesc de Ambulanța Tulcea – 7 milioane de lei, modernizarea Ambulatoriului Tulcea – 61 de milioane de lei, Secția Primiri Urgențe (UPU) – 7.6 milioane de lei, Spitalul de Boli Contagioase – 17 milioane de lei, Spitalul TBC – 17 milioane de lei, iar corpul nou de la Spitalul Județean Tulcea – aproximativ 220 milioane de lei.
Vorbim de sume foarte mari, dar vorbim de sume de care era nevoie în dezvoltarea acestui segment de sănătate în județul Tulcea”, a spus Dumitru Mergeani.
De câte paturi va dispune noul corp al spitalului
Marius Nica a spus că noul corp al Spitalului Județean Tulcea va avea o suprafață desfășurată de aproximativ 15.000 de metri pătrați și va include un surplus de 300 de paturi, precum și un etaj destinat blocului operator. După finalizarea noului corp de clădire, pacienții din corpul vechi vor fi mutați pentru a permite reabilitarea acestuia, lucrările fiind realizate până acum doar la fațade.
„Suprafața desfășurată a clădirii este undeva la 15.000 de metri pătrați. Corpul nou de spital va beneficia de un surplus de 300 de paturi, plus un etaj dispus blocului operator. După finalizarea corpului nou de clădire urmează ca pacienții din corpul vechi de clădire să fie mutați pentru a reabilita și corpul vechi de clădire. Acolo am lucrat doar pe partea de exterior, la fațade”, a spus a spus Marius Nica.
Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News