Data publicării:

Prins la frontieră cu o dublură a permisului de conducere. Motivul prezentării falsului este unul de-a dreptul amuzant

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Un cetățean din Republica Moldova a prezentat un permis fals la controlul de la frontieră. motivul invocat de bărbat este unul de-a dreptul amuzant.

Un bărbat cu cetățenia Republicii Moldova, de 34 de ani, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals este acum cercetat penal de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița. Acesta a motivat vameșilor că a prezentat o dublură a permisului de conducere, pentru ca, în caz că îi va fi reținut pentru încălcarea legilor circulației în spațiul Schengen, să fie luat cel fals, el urmând să circule apoi cu permisul auto valabil!

Mai precis, în data de 07 ianuarie a.c., în jurul orei 00.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iași, acesta s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, conducând un autovehicul, înmatriculat în Cehia. La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de pașaportul biometric și un permis de conducere cu însemnele autorităților din Republica Moldova. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

“Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că și-a procurat permisul de conducere prezentat la control ca și dublură a permisului valabil deținut, pentru ca, în cazul în care va avea probleme legate de încălcarea prevederilor legale privind regimul circulației rutiere în Spațiul Schengen, să-i fie reținut permisul fals. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a precizat subcomisarul de poliție Irina Mirică, purtător de cuvânt al STPF Vaslui, scrie VremeaNouă.

O tânără de 19 ani a provocat un accident cu maşina de şcoală. Examinatorul, rănit grav. Titi Aur: Vinovatul este unul singur

 

O tânără în vârstă de 19 ani a provocat un accident rutier chiar în timp ce dădea examen pentru permisul de conducere. În urma examenului, atât maşina de şcoală, cât şi cea lovită au suferit daune însemnate, iar examinatorul a fost preluat de o ambulanţă şi dus la spital. 

Deşi situaţia în care s-a produs accidentul pare una simplă, tânăra nu a avut niciun fel de reacţie. Cursanta a semnalizat la stânga, însă nu a și frânat când a ajuns în intersecție şi nu a mai acordat prioritate maşinii care circula din sens opus. Imaginile de pe camerele de supraveghere arată că celălalt șofer nu a avut nici o șansă să evite accidentul. Impactul cu autoturismul care circula regulamentar a fost violent. Martora de pe bancheta din spate și polițistul examinator au fost grav răniți, scrie Digi24.

Se pare, însă, că tânăra era o cursantă chiar bună, conform instructorului său. 

"Chiar am lăudat-o în ultimele două săptămâni la ședințele pe care le-am făcut de conducere, nu m-am gândit niciun moment că va pica examenul, nu să se întâmple ce s-a întâmplat. Mi-au spus că nu au văzut mașina care a venit din faţă, nu se vede nicio frânare, nimic. Ei știu ce a fost acolo", a declarat Claudiu Radu, instructor auto (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel