Principesa Margareta: Regele Mihai a fost o parte din fibra statului român
Principesa Margareta a afirmat luni, la şedinţa solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului, dedicată omagierii Regelui Mihai I, că va continua să servească interesele fundamentale ale României şi îşi va închina munca românilor din toate ţările lumii.
"Începe un nou timp pentru Casa Regală. Cu aceleaşi valori şi principii ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale României. Ca şi Regele Mihai, voi închina munca mea românilor din toate ţările lumii. Coroana va continua să facă tot ce este posibil, alături de instituţiile fundamentale ale statului, pentru progresul ţării, în cadrul Uniunii Europene şi NATO. Regele a crezut întotdeauna că este datoria noastră să fim parte integrantă a acestor eforturi. Pe lângă activităţile de consolidare a comunităţilor româneşti, pe lângă proiectele caritabile, familia mea şi cu mine vom fi alături de instituţiile statului, în promovarea adevăratului chip al României şi a intereselor ei pe plan internaţional", a spus principesa.
Aceasta consideră că "ţările lumii au nevoie să cunoască mai bine ceea ce România a reuşit în 150 de ani ca stat modern, ce a realizat în secolul care a trecut de la Marea Unire şi ce a construit, după căderea comunismului". "Privind în urmă, putem să fim mândri de progresele naţiunii noastre", a adăugat ea.
Totodată, principesa a punctat că, în cadrul şedinţei solemne, se aduce un omagiu deopotrivă Regelui Mihai, cât şi celor "150 de ani de istorie modernă, plină de pagini tragice, dar şi înălţătoare".
[citește si]
"Solemnitatea la care participăm aduce omagiu Regelui nostru, atât de iubit de poporul român şi admirat de întreaga lume. Dar rostul distinsei adunări de astăzi are rădăcini adânci în 150 de ani de istorie modernă, plină de pagini tragice, dar şi înălţătoare", a menţionat principesa Margareta.
Omagiindu-şi ilustrul părinte, principesa Margareta a afirmat că, "pentru aproape un secol, Regele Mihai a fost o parte din fibra statului român", pe care, "chiar atunci când a fost departe de ţară, românii l-au privit ca pe un far luminos".
Am pierdut, ca întreaga Naţiune, un părinte. De aceea, în aceste clipe grele, suntem uniţi în doliul nostru. Bunătatea şi iertarea tatălui meu au învins toate relele secolului trecut. Înţelepciunea lui a asigurat continuitatea ţării noastre, în momente de gravă abatere de la mersul firesc al lumii. Chiar atunci când a fost departe de ţară, românii l-au privit ca pe un far luminos. Pentru aproape un secol, Regele Mihai a fost o parte din fibra statului român. În inima părinţilor mei a existat întotdeauna un 'mâine'. Cu gândul la acel 'mâine', vă mulţumesc pentru ziua de azi. Aşa să ne ajute Dumnezeu!", a încheiat Custodele Coroanei Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News