”Aşadar, îngăduiţi-mi să subliniez în seara aceasta ceea ce familia mea şi cu mine sperăm să realizăm în anul care vine. În plus faţă de îndatoririle noastre obişnuite în comunităţile ţării şi de acţiunile noastre caritabile, vrem să ne dedicăm energiile, alături de instituţiile Statului, pentru promovarea imaginii şi intereselor României în întreaga lume. Sunt pe deplin conştientă că nu este o sarcină uşoară, că ani de bună reputaţie pot fi şterşi într-un incident neplăcut şi că niciun efort de propagandă nu poate face lucrurile rele să arate bine. Ca voi toţi, ştiu, de asemenea, că percepţii greşite, devenite stereotipuri, construite de-a lungul multor decenii nu sunt uşor de demontat”, a spus Principesa Margareta, în discursul rostit la Seara Regală a Clubului Diplomatic.
[citeste si]
Principesa a continuat: ”Nu numai pentru că putem, pe drept cuvânt, să fim mândri de ceea ce s-a realizat, ci mai ales pentru că o radiografie mai limpede, cu mai multă acurateţe şi mai modernă a ţării noastre este în beneficiul direct al cetăţenilor noştri, mulţi dintre ei muncind şi trăind în afara graniţelor noastre. Cu ocazia călătoriilor noastre, a discursurilor şi a multor altor angajamente publice, dorim să aducem la lumină rădăcinile profund europene ale ţării şi societăţii noastre şi contribuţia noastră durabilă pe continentul european; o contribuţie multi-disciplinară, multi-religioasă şi multi-etnică. Această contribuţie a îmbogăţit continentul şi s-a îmbogăţit de la el, o contribuţie care nu este îngheţată în trecut, ci în multe privinţe trăieşte o renaştere astăzi, când milioane dintre cetăţenii noştri îşi au reşedinţa în alte ţări, mulţi - sper - pentru o perioadă scurtă de timp”.
Aceasta a subliniat: ”ceea ce intenţionăm să facem va sublinia, sper, cât de interconectată este Europa de Vest cu aşa-numitul Orient.”
Principesa Margareta a precizat: ”De-a lungul vieţii mele, farul luminos a tot ce am înfăptuit a fost tatăl meu; ori de câte ori m-am întrebat ce cale să iau, nu a trebuit decât să mă uit la acel far şi să primesc răspunsul corect. Sănătatea Majestăţii Sale păleşte. Dar, în seara aceasta, fac în faţa tuturor românilor legământul că lumina călăuzitoare a Regelui, farul unei Românii drepte şi îndreptăţite, nu se va stinge niciodată”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui