Data publicării:
Principele Nicolae, răspuns pentru mama sa: ”Regret enorm!”
Aflat la Geneva, în Elveția, Nicolae i-a răspuns mamei sale, Principesa Elena.
Principesa Elena a transmis că regretă comportamentul fiului ei care a forțat pătrunderea în reședința Regelui Mihai. Într-un mesaj de o duritate extremă, Principesa Elena spune că ”fiul meu a dat dovadă de dispreț față de România, față de poporul ei și față de principiile Casei Regale”, lucru care pentru ea, ca mamă, este ”devastator”.
Principele Nicolae îi răspunde mamei sale și transmite că ”Regret enorm că aceste comunicate de presă ale Casei Regale lezează profund, mai ales în aceste momente grele, imaginea a ceea ce ar trebui să însemne Casa Regală a Românie, a istoriei acesteia a valorilor morale și a ținutei demne pe care bunicul mei și înaintașii lui au încercat mereu să le trăiască și să le păstreze”.
”Eu, Nicolae, am vrut doar să îmi văd bunicul şi să îmi iau rămas bun,într-un mod liniştit, respectuos, aşa cum este creştineşte. Nu am fost lăsat nici acum, nici în alte dăţi când am vrut să îl văd. Nici măcar în perioadaexilului, noi, bunic şi nepot, nu am fost despărţiţi şi amândoi am preţuit această legătură de sânge.
Cunoscându-l atât de bine, nu cred că el este cel care a decis ca noi să nu ne vedem. Dimpotrivă, ştiu că şi-ar fi dorit mult.
Sunt dezamăgit şi profund îndurerat de încrâncenarea membrilor Casei Regale precum şi a mamei mele., de uşurinţa şi lipsa de respect cu care aceştia aruncă efectiv către presă nişte comunicate agresive, defaimante şi nejustificate, acum, în aceste momente în care ar fi nobil să dăm dovadă de respect ţi să trecem peste cine ştie ce ambiţii personale.
Pentru mine, bunicul meu rămâne depozitarul unor valori morale pe care aleg să le respect şi să mi le însuşesc. Din respect pentru el şi înaintaşii mei, pentru istoria pe care aceştia au scris-o, nu mă voi lăsa discreditat de aceste jocuri nefericite şi fără sens. Le reamintesc tuturor că iubirea şi respectul unui popor se câştigă, nu se obţin cu forţa”, a transmis Nicolae printr-un comunicat de presă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News