Data publicării:

Prince. Piese din seiful artistului, lansate pe piață

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Prince
Prince

În 2017 vor apărea două materiale discografice cu piese noi ale lui Prince. Melodiile nu au mai apărut pe piaţă. Primul material va apărea în noiembrie, iar cel de al doilea la începutul anului viitor, potrivit unor informații apărute recent.

Piesele se aflau în seiful lui Prince. Casa de discuri Warner Bros a anunţat că primul album va fi intitulat „Prince 4Ever“ va fi lansat la sfârșitul acestei luni, albumul devenind un  „best-of“. 

Pe acest album se vor regăsi melodii ca „When Doves Cry" și „Raspberry Beret",  dar și o compoziție needitată până acum, "Moonbeam Levels". Melodia a fost înregistrată în 1982, pentru albumul „1999“, dar nu a mai fost inclusă.

Alături de disc vor exista şi 12 pagini cu fotografii ale lui Prince nepublicate până în prezent, realizate de Herb Ritts.

Cel de-al doilea album, care va apărea la începutul lui 2017, va fi unul dublu, alcătuit dintr-o versiune remasterizată a celebrei „Purple Rain, realizată în 1984, plănuit de Prince înainte de decesul său, și un disc cu melodii care nu au fost publicate niciodată.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel