Primul spital de oncologie şi radioterapie pediatrică din România
Asociaţia Dăruieşte Viaţă anunţă că au început lucrările de construire a primului spital de oncologie şi radioterapie pediatrică din România.
Lucrările pentru construirea primului spital de oncologie şi radioterapie pediatrică din România au început, au anunţat joi reprezentanţii Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, care au precizat că acesta ar putea fi complet funcţional în 2019.
Cu o investiţie estimată la 8.000.000 de euro şi o campanie de strângere de fonduri pornită din anul 2015, Asociaţia Dăruieşte Viaţă a strâns aproape jumătate din sumă, a obţinut avizele şi a dat startul lucrărilor efective, în curtea Spitalului Marie Curie din Bucureşti.
Clădirea va avea 8.000 mp, desfăşuraţi pe subsol, parter şi trei etaje pentru Oncologie şi Radioterapie, care vor fi complet utilate şi mobilate, conform celor mai moderne standarde. Vor fi 52 de paturi în Secţia de Oncologie pentru internare continuă, 10 paturi pentru secţia de Chirurgie Oncologică, 25 paturi în Departamentul Ambulator, 10 Camere Sterile, 1 compartiment pentru Radioterapie, săli pentru activităţi educaţionale şi recreere, bibliotecă şi cinema, iar părinţii vor avea paturi lângă paturile copiilor, pentru a putea sta cu ei în spital, în condiţii civilizate.
Arhitectul Raluca Şoaită a arătat că se va realiza un univers virtual, în care exteriorul să se întrepătrundă cu interiorul, utilizând diferite tehnologii şi gadgeturi contemporane, dar şi elemente sociale şi culturale. Potrivit acesteia, vor exista, de asemenea, spaţii dedicate terapiei de grup şi individuale pentru copii şi părinţi, bibliotecă, mini-sală de cinema, mini-sală de recuperare.
[citeste si]
Asociaţia Dăruieşte Viaţă cere ajutorul companiilor să redirecţioneze 20% din impozitul pe profit la finalul acestui an, pentru realizarea celui mai important proiect de responsabilitate socială, menit să crească rata de supravieţuire în lupta cu cancerul. Persoanele fizice pot contribui cu 2 euro pe lună trimiţând un SMS cu mesajul SPITAL la 8844 şi/sau pot investi online pe Bursa de Fericire.
Potrivit reprezentanţilor asociaţiei, lucrările de construcţie se estimează că se vor încheia în noiembrie 2018, iar în anul 2019 spitalul ar putea fi complet funcţional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News