Primul sindicat pentru influenceri şi creatori de conţinut: "Este o meserie şi este corect să fie protejată"
Totul a început acum 3 ani, dar acum este pe deplin realizat şi se fac pregătiri pentru campania de lansare din 2023.
Este primul sindicat pentru influenceri pe internet şi creatori de conţinut din Italia, precum şi singurul activ în prezent în Europa. Sindicatul vrea să ofere protecţie fiscală şi juridică tuturor celor care lucrează în lumea internetului, care nu sunt încă recunoscuţi ca lucrători cu drepturi depline, la fel ca şi alte profesii. De asemenea, oferă membrilor săi servicii de asistenţă, precum suport psihologic şi ajutor în gestionarea activităţilor zilnice.
"Trebuie să organizezi programul de comunicare, să răspunzi urmăritorilor, să poţi gestiona relaţiile cu brandurile, să ai o agenţie care să te susţină, trebuie să mergi să citeşti toate statisticile postărilor tale şi care sunt conţinuturile pe care urmează să le publici. Este foarte multă muncă şi trebuie să ajungi la acest nivel", spune Jacopo Ierussi, preşedintele şi fondatorul sindicatului Assoinfluencer, scrie Rador, citând Euronews.
Poate părea ciudat sau bizar, dar influencerii şi creatorii de conţinut au nevoie de un sindicat. Lumea internetului nu este doar strălucitoare, rapidă şi se câştigă bani cu uşurinţă, dar este şi un loc în care lucrătorii trebuie să îşi apere drepturile.
"Este o meserie şi este corect să fie protejată"
Daniele este un tânăr actor, dar şi un creator de conţinut care şi-a transformat pasiunea într-un adevărat job. El este unul dintre mulţi lucrători pe internet care au decis să facă parte din Assoinfluencer.
"Este o meserie din toate punctele de vedere, care îţi ia mult mai mult timp decât clasicele 8 ore la birou, pentru că sunt zile în care lucrez, de exemplu, până târziu în noapte, zile în care fac eforturi să realizez ceva fără a reuşi. Deci, în orice caz, este o meserie din toate punctele de vedere şi este corect să fie protejată", spune Daniele Ciniglio, creator de conţinut.
"Un creator de conţinut participă la un eveniment, iar imaginea lui, precum şi în program, este difuzată ca publicitate promoţională, dar pentru asta este nevoie de un acord separat. Atâta timp cât această profesie nu va fi considerată ca atare, cu siguranţă vor exista acest tip de criticităţi, pe care încercăm să le înfruntăm", adaugă Jacopo Ierussi.
"Nu există o instituţie de referinţă, nu putem plăti o sumă totală pe an pentru a spune că suntem creatori", reiterează Daniele Ciniglio.
Citește și:
Dorian Popa a dezvăluit cât câștigă în online: Numai din YouTube fac 6-7.000 de euro
Dorian Popa a dezvăluit, în exclusivitate pentru Spectacola, care este suma de bani pe care o câștigă din social media.
Dorian Popa este unul dintre cei mai apreciați vloggeri din țara noastră, depășind numărul de două milioane de abonați, atât pe Youtube, cât și pe Instagram. Acest lucru îi generează și venituri extrem de mari, venituri pe care artistul le-a dezvăluit, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Spectacola.
"Vă pot dezvălui orice. Cred că sunt printre primii influenceri care v-a arătat că nu are nicio perdea, nicio inhibiție, pentru că nu fac nimic ilegal. Veniturile sunt în felul următor: dacă vorbim de vizualizări, venit provenit numai din platformele sociale, aici cifrele sunt mai mici, pentru că România fiind mai la "coada vacii", suntem foarte prost plătiți, față de restul Europei și atunci, o medie lunară, pe Youtube ar fi un 6.000-7.000 de dolari numai din vizualizări, iar din publicitate, din content, reclame, veniturile cumulate Instagram, Youtube și celelalte platforme eu pot avea luni în care produc și 20.000 de euro, separat de cei de vizualizări, și pot avea luni în care produc și 50-60.000 de euro.", a dezvăluit Dorian Popa, pentru Spectacola.
Citește mai departe pe spectacola.ro>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News