Data publicării:
Primul pacient cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după intervenție
Primul beneficiar al unui transplant de rinichi de porc modificat genetic a murit după aproximativ două luni, iar spitalul care a efectuat operația a declarat că nu are niciun indiciu că transplantul ar fi fost cauza.
Richard „Rick” Slayman a fost supus transplantului la spitalul general din Massachusetts în luna martie, la vârsta de 62 de ani. Chirurgii au declarat că au crezut că rinichiul de porc va rezista cel puțin doi ani. Sâmbătă, familia sa și spitalul care a efectuat operația au confirmat decesul lui Slayman.
Echipa de transplant de la spitalul din Massachusetts declarat că este profund întristată și a prezentat condoleanțe familiei sale.
Slayman a fost prima persoană în viață care a fost supusă procedurii. Anterior, rinichii de porc fuseseră transplantați temporar în primitori aflați în moarte cerebrală, cu titlu experimental. Doi bărbați au primit transplanturi de inimă de la porci, deși ambii au murit după câteva luni.
Slayman a suferit un transplant de rinichi la spital în 2018, dar a trebuit să revină la dializă anul trecut, când acesta a dat semne de insuficiență. Când au apărut complicații la dializă care necesitau proceduri frecvente, medicii săi au sugerat transplantul de rinichi de porc.
Familia lui Slayman le-a mulțumit medicilor: "Încă șapte săptămâni alături de Rick"
Într-o declarație, familia lui Slayman le-a mulțumit medicilor săi. "Eforturile lor uriașe care au condus la xenotransplant au oferit familiei noastre încă șapte săptămâni alături de Rick, iar amintirile făcute în acest timp vor rămâne în mințile și inimile noastre", se arată în declarație.
Aceștia au precizat că Slayman a fost supus operației pentru a oferi speranță miilor de oameni care au nevoie de un transplant pentru a supraviețui. "Rick și-a îndeplinit acest obiectiv, iar speranța și optimismul său vor dăinui pentru totdeauna".
În luna aprilie, Lisa Pisano, o femeie din New Jersey, a primit, de asemenea, un rinichi de porc modificat genetic, precum și o pompă mecanică pentru a-și menține inima bătând.
Xenotransplantul se referă la vindecarea pacienților umani cu celule, țesuturi sau organe de la animale. Astfel de eforturi au eșuat mult timp, deoarece sistemul imunitar uman distruge imediat țesutul animal străin. Încercările recente au implicat porci care au fost modificați astfel încât organele lor să semene mai mult cu cele ale oamenilor, conform The Guardian.
CITEȘTE ȘI:
Primul pacient din lume căruia medicii i-au transplantat un rinichi de porc a fost externat
Femeia cu rinichi de porc și o inimă "mecanică". Cum a fost posibil
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News