Data publicării:
Primul oraș din România care taie luminițele de Crăciun, pentru a face economie
Așa cum probabil era de așteptat, a venit și această decizie într-un mare oraș din România.
Municipiul Arad va avea iluminat festiv de Crăciun doar în zona centrală şi în principalele sensuri giratorii, iar administraţia va folosi doar instalaţii cumpărate în anii trecuţi şi doar cu becuri LED, pentru a se face economii la energia electrică, în timp ce se are în vedere şi un program de funcţionare a luminiţelor decorative, posibil până la miezul nopţii.
Reprezentanţii Primăriei Arad au declarat marţi, pentru Agerpres, că niciun echipament nou sau instalaţii de iluminat nu au fost cumpărate în acest an pentru decorarea oraşului cu ocazia sărbătorilor de iarnă, iar în cartiere nu vor mai fi montate ghirlande luminoase.
”În acest an se vor folosi doar decoraţiuni achiziţionate în anii anteriori şi doar cele care au becuri economice, pe bază de LED. Spre deosebire de anii anteriori, iluminatul festiv va funcţiona doar în zona centrală a oraşului, adică pe bulevardul Revoluţiei, dar şi în cele mai circulate sensuri giratorii. Pentru un consum cât mai mic de electricitate, se propune inclusiv un program de funcţionare a iluminatului festiv, după modelul pe care l-am aplicat în cazul iluminatului arhitectural din oraş, care acum funcţionează până la ora 23.00. Probabil că iluminatul de sărbători va funcţiona până la miezul nopţii, dar o decizie va fi luată împreună cu consilierii locali”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău.
Conform sursei citate, în acest an bradul din faţa Palatului Administrativ va fi pentru prima dată unul artificial, cumpărat cu aproximativ 100.000 de euro. Acesta are o înălţime de 20 de metri. Administraţia locală consideră că investiţia în acest brad din plastic va fi recuperată în câţiva ani şi nu va mai fi necesară sacrificarea unor brazi care au avut nevoie de 50 de ani pentru a ajunge la o astfel de înălţime.
Românii se tem de evoluția prețurilor la energie
Cei mai mulţi români (95%) sunt îngrijoraţi de evoluţia preţurilor la energie şi aproape un sfert dintre ei intenţionează să reducă temperatura medie la interior, se arată într-un studiu realizat de Resideo, conform Agerpres.
Sondajul arată că valorile în creştere ale facturilor la energie sunt o sursă reală de îngrijorare, 95% dintre respondenţii din România declarându-se "îngrijoraţi" (36%) sau "foarte îngrijoraţi" (59%) de evoluţia costurilor cu energia.
Pentru a combate această situaţie, circa un sfert dintre români (24%) au redus sau vor să reducă temperatura din locuinţe. Unul din şase români doreşte să investească în echipamente pentru controlul temperaturii, dacă această măsură aduce beneficii pe termen lung.
Studiul confirmă că nivelul de îngrijorare exprimat diferă în funcţie de grupele de vârstă ale respondenţilor. În rândul celor cu vârste de peste 55 de ani, 99% sunt îngrijoraţi de evoluţia costurilor pentru încălzirea locuinţelor - dintre aceştia 67% au afirmat că sunt foarte îngrijoraţi, iar 32% îngrijoraţi. Un nivel de îngrijorare este observat şi la categoria de vârstă 18-24 de ani, unde doar 6% dintre respondenţi spun că nu sunt îngrijoraţi de situaţia actuală.
Citește și: O localitate din România stinge lumina: Iluminatul stradal, oprit de la miezul nopții, din cauza dublării facturii la energie
Cum să scazi factura la curent prin gesturi simple: Marile consumatoare de energie din casă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News