Primul muzeu de artă imersivă, inaugurat la București
Expoziţiile imersive "Gustav Klimt" şi "Lumea Subacvatică" vor putea fi vizitate, începând de vineri, 25 august, la Museum of Immersive New Art - MINA, primul spaţiu imersiv din România şi cel mai mare centru de new media art din Europa de Sud Est.
Inaugurarea muzeului, la care au participat zeci de persoane, a avut loc joi seara, în clădirea fostei fabrici de calculatoare ICE Felix, din strada George Constantinescu, nr. 2-4.
"Este primul spaţiu imersiv din România. Este un proiect conceput de echipa One Night Gallery împreună cu Le Petit. Se bazează pe proiectele noastre care s-au desfăşurat de-a lungul timpului. Datorită experienţei pe care am acumulat-o, am reuşit să punem pe picioare acest muzeu de new media art. Va avea mai multe componente principale. Prima, inaugurată în seara aceasta, este spaţiul imersiv, care va prezenta cele două show-uri la care am lucrat: 'Gustav Klimt' şi 'Lumea Subacvatică'. La mijlocul lunii septembrie vom lansa şi spaţiul pentru copii, Mina Kids, care conţine 16 instalaţii educative şi interactive", a declarat Sorina Topceanu, cofondator MINA, pentru AGERPRES.
Spaţiul care găzduieşte noul muzeu măsoară 2.500 de metri pătraţi şi cuprinde mai multe zone dedicate adulţilor şi copiilor, care vor fi întâmpinaţi în muzeu de un ghid virtual, un avatar conversaţional care foloseşte inteligenţa artificială. Va exista de asemenea o secţiune dedicată expoziţiilor temporare de new media art. Un alt proiect vizează lansarea unui laborator de inovaţie cu echipamente de ultimă generaţie, care să fie puse la dispoziţia artiştilor.
"Arta imersivă are această unicitate de a te transpune în lucrările artistului prezentat. Dat fiind că proporţiile se schimbă, fiind un spaţiu foarte mare, are 400 de metri pătraţi, cu o înălţime de şapte metri şi cu proiecţii 360, lucrările devin mult mai mari faţă de vizitatori şi pot fi explorate mai în detaliu", a precizat Sorina Topceanu.
Organizatorii îşi propun să crească producţia de new media art, dar şi consumul cultural local. Astfel, vor fi lansate periodic spectacole noi. De asemenea, vor fi înnoite producţiile din zona destinată copiilor.
"În jumătate de an o să lansăm două noi show-uri în spaţiul imersiv. (...) Lucrăm aproximativ patru luni, chiar mai mult, la fiecare spectacol. (...) Zona de copii o să conţină şi instalaţii educative, dar şi unele mai playful (jucăuşe, n.r), dar cu acest layer (strat, n.r) de proiecţie interactivă. Vom avea şi un curs de educaţie financiară predat de un avatar de inteligenţă artificială, o instalaţie care promovează o nutriţie echilibrată. O să avem şi un tobogan care o să fie mapat cu tema apei sau o trambulină mapată cu sistemul solar. Avem şi pădurea magică, unde prin diverşi senzori pe care îi folosim copiii vor interacţiona cu proiecţiile respective. Tehnologiile folosite în spaţiu sunt cele pe bază de: video mapping, realitatea virtuală, inteligenţă artificială şi diverşi senzori de mişcare", a explicat Sorina Topceanu.
"Gustav Klimt. The Immersive Show" reprezintă o selecţie a celor mai importante 60 de lucrări are pictorului simbolist, un arc în timp prin "Epoca de Aur", inspirată de stilul Art Nouveau şi simbolurile bizantine. Se regăsesc în cadrul spectacolului opere expuse în muzee din toată lumea, precum "Doamna cu evantai", "Sărutul" şi "Doamna în Aur". Coloana sonoră a producţiei este asigurată de Alexei Ţurcan, care a câştigat şi Premiul Gopo pentru cea mai bună coloană sonoră originală în acest an.
Cel de-al doilea spectacol - "Lumea Subacvatică" - prezintă o călătorie a apei prin Delta Dunării, Marea Neagră şi ocean, oferind informaţii despre biodiversitatea mediului acvativ, dar şi despre modul în care se poate contribui la o lume mai curată şi la protejarea speciilor.
Fiecare prezentare va include cele două producţii, totalizând 30 de minute. Acestea vor putea fi văzute de miercuri până duminică, între orele 12,00 - 23,00. Biletele pot fi achiziţionate de pe site-ul oficial minamuseum.com sau direct de la faţa locului, potrivit Agerpres.
Vezi și: Obiecte în valoare de zeci de mii de dolari de la British Museum, furate și vândute pe Internet pentru 51 de dolari
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News