Primul mesaj al primarului căruia i-au fost furați 100 000 euro din casă. De unde avea banii
Primarul care a rămas noaptea trecută fără 100 000 de euro a transmis un prim mesaj.
Primarul localității Dârvari din județul Mehedinți a avut neplăcuta surpriză să constate că i-a fost spartă casa și cei 100 000 euro pe care-i avea acasă au dispărut. Imediat după ce vestea s-a răspândit în presă, întrebarea pe buzele tuturor era referitoare la suma mare de bani ținută în casă. Din câte se pare, cei care l-au jefuit cunoșteau foarte bine zona, inclusiv amplasarea camerelor de supraveghere din zonă, pentru că au reușit să ocolească aceste camere, mergând printr-un punct în care acestea nu-l acopereau.
"Deocamdată nu au prins hoții. Sunt niște camere de supraveghere, dar au fost ocolite printr-un punct mort. Acolo nu băteau camerele. Nu bănuiesc pe nimeni și nu cred că știa nimeni că am banii în casă," a spus primarul Claudiu Ionuț Girga la Antena 3.
Primarul jefuit la Dârvari: "Am vândut niște utilaje"
"Mă iertați că vă întreb, dar de ce țineați în casă 100 000 euro? De ce nu-i țineați la bancă și de unde îi aveați?" l-a întrebat Mihaela Bârzilă pe primar.
Primarul spune că se ocupă cu agricultura și ar fi vândut mai multe utilaje. Banii i-ar fi ținut cash în casă pentru că intenționat să-și cumpere o combină agricolă. Se pare că hoții au căutat prin toată casa, deși copiii minori ai bărbatului erau acasă și se uitau la televizor.
"Banii nu îi țineam de fel în casă. Am vândut niște utilaje pentru că eu lucrez niște terenuri. Am vândut utilajele, unele mai vechi și voiam să-mi achiziționez o combină agricolă. Nu știa nimeni de bani. Eu nu țineam banii ascunși. Banii erau în casă, nu intrau persoane străine. Nu ascundeam banii că nu ... Nu-mi explic cum de a știut cineva, nu știu cum. Nici nu s-au mai întâmplat spargeri la noi, în ultimul timp chiar mi s-a părut că situația a fost ok. Problema cea mai gravă este că ai mei copii minori erau în casă, iar hoții s-au dus până la ușa lor, după urmele pe care le-am luat. Au văzut că se uitau la televizor, pe urmă s-au dus în celelalte camere, au răsturnat totul pe acolo și până la urmă au găsit banii. Asta era cel mai grav, cu copiii. Nici nu știu la ce oră s-a întâmplat. Eu am ajuns acasă la două fără ceva, de la un botez și am văzut ușa deschisă, urme, am constatat. Sunt două camere de supraveghere pe stradă, strada e luminată. Polițiștii au ridicat niște amprente," a mai spus primarul.
Polițiștii fac acum numeroase audieri și înceacă să dea de urma hoților, care cel mai probabil sunt din zonă.
Primarul Claudiu-Ionut Girga a fost ales primar al localității Dârvari din județul Mehedinți, în anul 2020, candidând din partea Partidului Social Democrat. Acesta a fost votat masiv, primind nu mai puțin de 1981 de voturi. Următorul clasat a fost candidatul ALDE, care a primit doar 52 de voturi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News