Data publicării:

Primul concurent oficial împotriva lui Trump, pentru Casa Albă? Nikki Haley, fostă ambasadoare la ONU, urmează să facă un anunț foarte important

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Cursa este (aproape) lansată: fosta ambasadoare la ONU Nikki Haley le-a promis miercuri partizanilor săi un 'anunţ special', prefigurând o candidatură la alegerile prezidenţiale din SUA pe 15 februarie, comentează AFP.  

'Eu şi familia mea avem un anunţ special pentru voi', a declarat Nikki Haley, 51 de ani, într-un tweet, invitându-şi militanţii să se adune la această dată în statul Carolina de Sud, al cărui guvernator a fost.

Fosta diplomată, numită la ONU în 2017 de Donald Trump, cochetează de câteva săptămâni cu o declaraţie de candidatură la alegerile prezidenţiale din 2024.

Dacă aceste ambiţii se vor confirma, Nikki Haley va deveni la mijlocul lui februarie primul candidat de seamă înfruntându-l pe fostul preşedinte care, deocamdată, nu beneficiază de dinamica de campanie pe care o spera.

Implicat într-o serie de procese, fostul lider de la Casa Albă întâmpină pentru moment dificultăţi în strângerea de fonduri. Cu toate acestea, ar putea beneficia semnificativ de apropiata ridicare a suspendării conturilor sale de Facebook şi Instagram, găsind acolo un megafon foarte profitabil.

După ce a fost singur timp de două luni şi jumătate, Donald Trump vede treptat cum se umplu rândurile rivalilor săi republicani.

Fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump, Mike Pence, fostul său şef al diplomaţiei Mike Pompeo, guvernatorul Virginiei, Glenn Youngkin, senatorul Tim Scott, mulţi republicani iau în considerare o posibilă candidatură. Şi bătălia pentru nominalizarea republicană se anunţă acerbă.

Reflectoarele sunt îndreptate mai ales asupra lui Ron DeSantis - guvernatorul Floridei şi stea în ascensiune a partidului, dar nici el nu s-a lansat oficial în cursă.

Donald Trump, Nikki Haley sau altcineva. Candidatul ales de tabăra republicană la finalul primarelor se va confrunta în noiembrie 2024 cu cel desemnat de Partidul Democrat.

Preşedintele Joe Biden a spus doar că 'intenţionează să candideze din nou' şi a promis că îşi va face decizia publică la începutul acestui an. Treptat, începe să prindă formă şi arhitectura posibilei sale candidaturi.

După o recepţie marţi la New York, liderul octogenar va fi vineri la Philadelphia, întâlnindu-se cu simpatizanţi bogaţi pentru a umple cuferele partidului său.

Experţii politici prevăd un posibil anunţ după discursul său privind starea Uniunii, tradiţional discurs de politică generală al preşedinţilor ţinut în faţa parlamentarilor - şi programat pentru 7 februarie. Până în prezent, niciun democrat nu a apărut ca posibil contracandidat, mai scrie AFP, potrivit Agerpres. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel