Primii doi fotbaliști dați afară de Becali, după dezastrul cu Silkeborg: Facem o curăţenie generală! Nu mai au ce căuta la noi!
După FCSB - Silkeborg 0-5, Gigi Becali a declarat că va renunța la Denis Haruț (23 de ani) și Rachid Bouhenna (31), stoperii titulari din partida retur cu echipa daneză.
„Despre jucători ce să mai spun? Eu sunt nebun că am dat atâţia bani pe transferuri. Nu joacă nimic. Dar în curând o să facem o curăţenie generală. În primul rând, Bouhenna şi Haruţ nu mai au ce căuta la noi! O să plece cât de curând, amândoi! Şi nu doar ei. Păi, ţin jucători pe care îi plătesc cu salarii mari ca să ce? Să mă fac de râs prin Europa? Nu, tată. La revedere! Am investit atâţia bani în transferuri…”, a declarat Becali, conform Fanatik.
Becali susține că în iarna va urma o curățenie generală la FCSB:
„Nu ştiu ce o să facem mai departe. Dar o să plece mulţi în iarnă de la echipă. O să şi vând ce e de vândut şi asta e. La ora actuală nu e nicio diferenţă între titulari şi rezerve la FCSB. N-aţi văzut? Nicio diferenţă. A fost o bătaie de joc la adresa mea. Eu aşa ceva nu mai accept. Nu o să mai bag bani în transferuri pentru că nu sunt nebun”.
Bouhenna și Haruț erau deja pe lista neagră a lui Becali
RACHID BOUHENNA
Până la returul cu Silkeborg, el nu mai fusese titular din 14 august, de la un 3-2 cu Chindia. Pe 17 august, Gigi Becali anunța că algerianul nu va mai face parte din echipa roș-albaștrilor: „Nu mai vede iarba în viața lui, adică iarba FCSB-ului! Cu Chindia nu a fost un meci dificil. Meciul a fost încurcat de un jucător, de Bouhenna. L-a lăsat pe ăla (n.r. Doru Popadiuc) să ia mingea: «Ia, bă, mingea, că mie nu îmi place!». Un jucător mai greșește, dar când distruge echipa așa, păi cade echipa definitiv! La revedere, tată! La FCSB cumpără lumea bilete. Aici nu are voie să ajungă adversarul în 16 metri. Mingea la mine și goluri!”.
A venit liber de contract în vară, după despărțirea de CFR Cluj.
Are 6 partide în roș-albastru.
DENIS HARUȚ
La finalul eșecului cu CS Universitatea Craiova (1-2) din septembrie, Becali l-a pus la zid pe fostul jucător de la Botoșani: „Dică a scos un jucător care era zero! El nu era pe nicăieri, era zero! Am fost mai bine după ce a ieșit Haruț. (...) Haruț e un jucător valoros, foarte valoros, doar că nu e un bărbat curajos. Eu am nevoie de bărbați”. Becali îl luase în colimator pe Haruț și și după remiza cu U Cluj din prima etapă, 1-1: „Auzi, și eu idiot! Îi dai unui copil 15.000 de euro salariul, că altfel nu vrea să vină. Du-te, mă, stai acolo la Botoșani! Am zis că e fotbalist. De unde? Vine mingea și îi e frică să o dea stânga-dreapta”.
A costat 660.000 de euro.
25 de apariții în L1 pentru FCSB, scrie GSP.
Ştefan Târnovanu (FCSB), după 0-5 cu Silkeborg: Demonstraţie de fotbal, şi în tur şi în retur
Portarul echipei FCSB, Ştefan Târnovanu, a afirmat, la finalul partidei cu Silkeborg, pierdută cu 0-5, pe Arena Naţională, că danezii au făcut o demonstraţie de fotbal în ambele manşe câştigate cu acelaşi scor, negăsind o explicaţie pentru jocul slab al formaţiei sale.
"Până în acest moment eu nu am găsit o explicaţie, ne-au depăşit la toate capitolele. A fost o demonstraţie de fotbal, şi în tur şi în retur. Să primeşti 10 goluri în două meciuri nu poţi să te gândeşti niciodată, nu ai cum să primeşti cinci goluri. Nu mi s-a întâmplat niciodată să primesc 10 goluri, e prima dată. O să trecem cumva peste, trebuie să încercăm în campionat să jucăm cât mai bine, să câştigăm şi dacă vom câştiga campionatul în primăvară, probabil să ştergem cumva, pentru că în momentul de faţă e trist ce s-a întâmplat. Dezastru", a declarat Târnovanu la ProArena.
El a spus că echipa sa a dezamăgit la toate capitolele în partidele cu Silkeborg.
"Ne-au depăşit la toate capitolele. Nu am înţeles nimic, trebuie să ţinem capul în pământ, să muncim şi să o scoatem la capăt, pentru că tot noi trebuie să o facem. Am reuşit o performanţă OK (calificarea în grupe, n. red.), dar nici să faci aşa ceva nu este OK. Suntem slabi, am înţeles, dar nu e normal ca suporterii să ne înjure de familii, suntem conştienţi că i-am dezamăgit şi de asta am plecat la vestiar", a mai spus Târnovanu.
FCSB a fost umilită de echipa daneză Silkeborg IF şi la Bucureşti, cu scorul de 5-0 (2-0), joi seara, pe Arena Naţională, în Grupa B a competiţiei de fotbal Europa Conference League.
În Danemarca, FCSB a pierdut cu acelaşi scor, 5-0 pentru Silkeborg.
După 4 meciuri în Grupa B a Conference League, FCSB ocupă ultimul loc în clasament, cu 1 punct, 13 goluri primite şi 1 marcat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News