Primele concluzii ale legiștilor în cazul tinerei care a murit după ce a născut, la Botoșani
Medicii legiști au stabilit primele concluzii în cazul tinerei de 32 de ani, care a decedat, vineri, pe Secția de Reanimare a Maternității din Botoșani, la câteva zile după ce a născut.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) a demarat o anchetă pentru verificarea modalității de intervenție a cadrelor medicale, a declarat managerul instituției, medicul Monica Adăscăliței.
Necropsia a indicat că femeia a intrat în stop-cardio respirator ireversibil pe fondul unui atac vascular cerebral suferit în timpul travaliului. Organismul său dezvoltase embolie amniotică și bronhopneumonie.
„Actualmente este o anchetă în curs de desfășurare și urmează să avem această comisie care va verifica toate documentele medicale și cauza decesului. Din comisie vor face parte un profesor al Centrului Universitar Iași, un reprezentant al Colegiului Medicilor, un reprezentant al Maternităii, al Medicinei Legale, un inspector sanitar al Direcției de Sănătate Publică. În urma consultării acestor documente vom lua o decizie și vom comunica rezultatul final. Avem un diagnostic post-necroptic, dar așteptăm toate documentele de pe tot parcursul internării pacientei. Comisia va hotărî care sunt concluziile finale”, a precizat Monica Adăscăliței.
Tânăra de 32 de ani a născut o fetiță pe 24 iunie, după o sarcină de 42 de săptămâni. Ea a intrat apoi în comă profundă, fiind internată la Anestezie și Terapie Intensivă.
De asemenea, Poliția efectuează cercetări in rem, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
Sursă: stiri.botosani.ro
Cazuri similare:
O asistentă medicală a murit după ce a născut
În luna mai 2020, o asistentă medicală, în vârstă de 27 de ani, din Gorj, a murit la câteva ore după ce născut la Spitalul Judeţean din Craiova. Totodată, bebelușul a decedat la naștere.
Femeia lucra ca asistentă medicală la Spitalul Orăşenesc din Bumbeşti-Jiu. Potrivit soţului tinerei, aceasta avea o sarcină fără probleme şi făcuse analize suplimentare în Statele Unite ale Americii şi în Germania pentru a exclude orice suspiciune. Sarcina a fost monitorizată încă de la început de un medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova care, iniţial, i-a spus că sorocul ar fi pe 11 iunie.
Pe 18 mai a anunţat-o însă ca va naşte prin cezariană şi a chemat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova în data de 20 mai.
”Soţia mea şi-a urmărit sarcina ca la carte. Am făcut teste în America. Am făcut teste de trombofilie în Germania. Sarcina a fost urmărită ca la carte, să excludem orice suspiciune. Totul era bine. Inclusiv săptămâna trecută şi-a făcut analizele şi nu a ieşit nimic. Sarcina să zicem că era la termen. A fost chemată pentru cezariana asta. Prima dată i s-a dat termenul de 11 iunie pentru a naşte. După ultimul control, din data de 28 aprilie, i s-a spus să sune pe 18 mai pentru a fi programată pentru cezariană. Ceea ce a şi făcut. Pe 20 ne-am prezentat la blestematul spital, la Craiova. Nu ştiu de ce a chemat-o aşa devreme. Asta trebuie să spună doctorul care a putut doar să-mi spună că *îi pare rău*.", declara, pentru Mediafax, Robert Negrea, soţul tinerei. (Citește mai mult AICI.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News