Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, anunță când vor fi probleme majore de circulație în Capitală
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a făcut declarații de la Congresul Partidului Social Democrat.
„Domnule primar, ați urcat în ierarhia PSD, e o recunoaștere a schimbărilor din Capitală, însă nu ați preluat conducerea filialei București, organizației din București. De ce această diferență?”, a întrebat jurnalistul Val Vâlcu.
„Așa cum ați văzut, chiar președintele Ciolacu a spus un lucru extrem de important pentru o societate sănătoasă: nu este corect și nu este normal să avem toate funcțiile. Este foarte important ca la locul potrivit, la locul unde suntem desemnați, să performăm. De aceea, în această poziție este determinant pentru noi să ne ocupăm de ceea ce înseamnă viziunea pentru ceea ce înseamnă administrația locală în general în România, pentru a crește gradul de performanță al administrațiilor locale. Dacă vrem să facem toate lucrurile, cu certitudine nu ne iese niciunul. Educația pe care am primit-o mă determină să fiu extrem de moderat și decent în ideea de a deține mai multe lucruri decât pot să fac”, a precizat primarul.
Intenția de vot a Bucureștiului
„Analiștii spun că Bucureștiul e de dreapta, că, iată, cine ia Primăria Capitalei are șanse la președinție. Cum îi contraziceți?”, a mai întrebat Vâlcu.
„Pot să contrazic lucrurile acestea dintr-un lucru foarte simplu: bucureștenii, ca și românii, în general, au nevoie de rezultate. Experiența ultimilor ani a accentuat această problemă majoră pentru că lipsa rezultatelor în general, nu doar în administrația locală, în administrația centrală, a determinat în permanență o căutare a românilor. Ei caută o variantă stabilă, caută o variantă care poate să ofere pentru viața de zi cu zi, pentru problemele cotidiene, poate să ofere soluții raționale. De aceea, cei care vor să candideze pentru orice tip de funcție sau poziție publică trebuie să se gândească în primul rând, la poziția aceea, în calitate de primar al Sectorului 4, de exemplu, cea mai importantă preocupare pe care o am este aceea de a rezolva problema planșeului de la Piața Unirii, care va afecta viața bucureștenilor. Asta este problema numărul unu. A doua problemă este magistrală M4 de metrou pentru că Gara de Nord - Gara Progresul înseamnă un progres uluitor pentru oraș. Este momentul ca fiecare dintre noi, fiecare dintre primari, indiferent de coloratura politică, să facă tot ceea ce poate pentru oraș.
Probleme majore de circulație în 2025
(...)Vor fi probleme de trafic, într-adevăr, însă nu anul acesta, pentru că primele prima treime din lucrare se derulează într-o zonă care nu afectează traficul, plus demontarea fântânilor. Nu toate, bineînțeles, cele care sunt implicate în proiect, lucruri care nu afectează circulația. Problemele majore de circulație vor apărea în primăvara anului 2025, dar vă asigur că pas cu pas oamenii vor fi extrem de bine informați.
Împreună cu toți factorii decizionali căutăm și cu certitudine găsim soluții alternative de trafic, astfel încât să acest șoc pe care îl va trăi orașul să poată să vină cât mai mult estompat. Și centura poate prelua. Din păcate, orașul se împarte în două, în nord și sud. Asta se întâmplă și trebuie să avem inclusiv la Piața Unirii, în zona respectivă, versiuni adiacente. Se trage tare și la centură, se trage tare pentru a se identifica o diversitate cât mai mare de drumuri ocolitoare astfel încât, repet, șocul pe care, și-am folosit cuvântul potrivit, șocul pe care orașul îl va resimți să fie cât mai estompat”, a explicat Băluță.
Primarul Sectorului 4 a mai fost întrebat dacă va vota Bucureștiul majoritar cu președintele de stânga.
„La alegerile locale bucureștenii au votat într-o majoritate covârșitoare cu dreapta, dar sunt convins că noua echipă de primari, argumentele, calitatea candidatului pe care îl avem pentru președinția României va determina un număr cât mai mare de bucureșteni să se alăture echipei Marcel Ciolacu”, a declarat Băluță.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News