Primarul PNL, Constantin Hogea, arestat preventiv. Ar fi luat mită un apartament
Primarul liberal din Tulcea, Constantin Hogea, reținut de procurorii DNA pentru luare de mită, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este acuzat că ar fi luat mită un apartament.
Judecătorii de la Tribunalul Galaţi au admis propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a primarului din Tulcea, Constantin Hogea, acuzat de luare de mită şi de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia. Și soția primarului, Valeria Hogea, este urmărită penal sub control judiciar în același dosar. Valeria Hogea este administrator al unei societăţi comerciale și este acuzată de complicitate la luare de mită şi complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată.
Primarul PNL este acuzat că, împreună cu alte persoane din dosar, a semnat şi a eliberat pentru firma administrată de Cornel Constantin Georgescu o autorizaţie de construire a unui bloc de locuinţe din imediata apropiere a unor obiective cu regim special, fără a fi obţinute avizele prealabile de la Ministerul Justiţiei şi Ministerul Apării Naţionale, conform legislaţiei în vigoare.
În acest caz, procurorii DNA au făcut, joi dimineaţă, percheziţii la sediul Primăriei Tulcea, la locuinţa primarului Constantin Hogea, la sediul Primăriei Tulcea şi la mai multe firme care ar fi încheiat contracte cu Primăria. Joi după-amiază, primarul municipiului Tulcea şi soţia acestuia au fost duşi la sediul DNA Galaţi, pentru audieri, unde anterior fusese adusă şi o angajată a Primăriei. Întrebat de jurnalişti despre presupusele fapte de corupţie de care este acuzat, primarul Constantin Hogea a răspuns: "Sunteţi drăguţi".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News