Data publicării:

Primarul din Piatra Neamț vrea să taie pomii fructiferi din oraș pentru că fructele murdăresc trotuarele

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Pexels
FOTO: Pexels

Primăria Piatra-Neamţ va tăia circa 200 de pomi fructiferi din oraş, deoarece fructele care cad murdăresc trotuarele şi produc disconfort trecătorilor.  

În locul acestora vor fi plantați aproape 2.000 de arbori ornamentali. Primarul Andrei Carabelea susține că acţiunea se va derula în cadrul proiectelor de modernizare a coridoarelor de mobilitate ce au prevăzute amenajări de spaţii verzi.

„Acest lucru implică, pe lângă amenajarea gazonului, şi plantarea de arbori potriviţi condiţiilor climatice din oraşul nostru, care să fie adaptaţi mediului de aici. Acesta este motivul pentru care în acest moment sunt tăiaţi mai mulţi pomi fructiferi din oraş. Bineînţeles, lucrurile nu vor rămâne aşa, pentru că în locul lor vom planta arbori ornamentali, potriviţi pentru oraşul nostru”, a precizat primarul Andrei Carabelea, potrivit Agerpres.

Cei aproape 2.000 arbori care vor fi plantați sunt din speciile tei argintiu, frasin, chiparos albastru, zadă, pin, mesteacăn argintiu, ienupăr sau arţar japonez.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel