Data publicării:
Primarul din Baia Mare, dus de urgenţă la spital
Cătălin Cherecheş, primarul oraşului Baia Mare, a fost transportat de urgenţă la spital, după ce a acuzat dureri abdominale. Internarea edilului vine cu o zi înainte de un nou termen într-un dosar judecat de o instanţă din Cluj Napoca.
Primarul din Baia Mare se afla într-o şedinţă când i s-a făcut rău. Cei din jur au fost cei care au chemat ambulanţa! Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, este cercetat şi de ANI după ce s-a aflat că a primit o donaţie de 1,5 milioane de euro de la mama sa.
Primarul spune că există toate justificările în legătură cu acel împrumut şi că nu are ce să îşi reproşeze, cu excepţia faptului că s-a întors în ţară după terminarea facultăţii.
"Nu am nimic ce să îmi reproşez, există toate justificările. Ceea ce pot să îmi reproşez este un singur lucru: că m-am întors în România în 2002, după ce am terminat facultatea la Viena. Dacă aş lua-o de la zero, în viaţa mea nu m-aş mai întoarce în această ţară", a concluzionat Cherecheş.
Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, luni, că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 2,7 milioane lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News