Data publicării:
Primarul de la 5, luat pe sus de PSD-iști: "Ești nebun? Ai o problemă la cap?". Replica lui Daniel Florea
A fost o ședință cu scântei, joi, în PSD Sector 5. Noul primar al sectorului, PSD-istul Daniel Florea, ar fi șocat membrii de partid. Trei sferturi dintre cei prezenți la ședință au părăsit sala, revoltați.
Daniel Florea a organizat o ședință la PSD Sector 5, joi dimineață. Toți se așteptau să le mulțumească pentru campania în urma căreia a ajuns să câștige un sector extrem de greu, Sectorul 5, în condițiile în care s-a luptat nu doar cu Marian Vanghelie, ci și cu un candidat puternic de la PNL, Ovidiu Raețchi. Dar, stupefacție! Daniel Florea i-ar fi spus Ancăi Florea, care a fost aleasă consilier la Primăria Capitalei, că este dușmanul lui pentru că a susținut-o pe Gabriela Firea. În plus, ar fi acuzat-o că i-a furat programul și i l-a dat candidatului PNL, Ovidiu Raețchi, potrivit surselor dcnews.ro. Mai mult, Daniel Florea ar fi atacat-o pe Cristina Epuraș, consilieră la Sectorul 5, și i-a spus că nu are încredere în ea pentru că e prea atașată de Victor Ponta. I-a cerut demisia de pe listă pentru a urca un om de-ai lui.
Liderii PSD, cu apelurile blocate
Noul primar al Sectorului 5 ar mai fi anunțat, în cadrul ședinței, că dizolvă jumătate din organizație, pentru că sunt oameni care provin din structurile "penalului Rizea" și că preferă oamenii care l-au urmat. Daniel Florea ar mai fi spus că Gabriela Firea a ajuns primar pentru că ar fi plimbat-o prin Sectorul 5 ca să o cunoască oamenii, deci datorită lui, ceea ce a stârnit rumoare în sală. PSD-iștii i-au spus că, dimpotrivă, cei de la centru, care apar la televizor, i-au făcut reclamă, pentru că nu-l cunoștea nimeni în sector. Daniel Florea le-ar fi blocat apelurile lui Victor Ponta și Codrin Ștefănescu pentru a nu-l mai deranja, dar și al Rodicăi Nassar, vicepreședinte al Camerei Deputaților și sora primarului de la Sectorul 2.
"Ești nebun? Ai o problemă la cap?"
Cei din sală i-ar fi spus: "Ești nebun? Ai o problemă la cap?". Alții: "Ești nesănătos?". O parte din ei i-ar mai fi spus că or să-l reclame la centru, iar Daniel Florea ar fi răspuns, potrivit surselor din interior: "Și Dragnea stă în mine pentru că eu am schimbat statutul pentru Dragnea, și sunt șeful Comisiei de Etică, deci tot la mine ajung reclamațiile". În acest moment, trei sferturi dintre cei prezenți în sală s-au ridicat și au părăsit ședința mai precizează sursele noastre.
Replica lui Daniel Florea: "Sunt niște minciuni!"
Contactat de dcnews.ro, Daniel Florea a spus că ședința a durat doar cinci minute, au fost 30 de persoane prezente, el a plecat primul și toate informațiile scrise mai sus, provenite de la surse dcnews.ro din partid sunt niște minciuni: "E o minciună. Eu am plecat primul, ședința a durat cinci minute, nu a fost vorba despre asta, este o minciună. Nu are nicio legătură cu realitatea, păi am fost 30 de oameni acolo. Deci este o minciună". Întrebat ce au discutat la ședință, dacă informațiile care au ajuns în redacția dcnews.ro sunt minciuni, Daniel Florea a răspuns: "Le-am spus despre consilieri, că dacă mai aveam două sute de voturi, aveam 13 consilieri, nu 12, chestii de muncă de partid. Nimic spectaculos, nimic ieșit din comun. Le-am arătat ce am de gând să fac".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News