Primarul Constantin Toma, fază tare despre un magazin din Buzău: Oamenii credeau că e marfă din Germania / video
Edilul Constantin Toma a vorbit despre o fază tare privind un magazin din Buzău.
Până la 30 noiembrie 2023, „Sistemul de Garanție-Returnare” ajunge la deadline.
Pentru sticlele cumpărate, consumate, odată returnate la un punct de colectare, individul va primi „garanția” amintită, iar partea bună este că nu va fi solicitat vreun bon, nici măcar nu este obligatoriu ca PET-ul să fi fost cumpărat din magazinul respectiv.
Centrele de returnare pot fi orice magazine de pe teritoriul României, iar mai multe detalii sunt date și de ReturRO, potrivit cărora „Sistemul de garanție-returnare reprezintă un sistem prin care românii vor plăti o garanție de 0,50 RON atunci când vor cumpăra o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. Pentru a fi identificate ușor, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific.”
În cadrul unei dezbateri organizate de DC News, Constantin Toma, primarul Buzăului, a vorbit despre întreaga operațiune venită direct de la vârful UE, iar potrivit acesteia, până în noiembrie 2023 trebuia ca Sistemul de Garanție-Returnare să fie complet funcțional. Problema ar fi că mai multe proceduri arătate de Uniunea Europeană par să nu funcționeze în România, cel puțin așa lasă de înțeles Constantin Toma.
În cadrul dezbaterii "Reciclarea în România, în fața celei mai mari provocări de până acum", din data de 31 octombrie 2023, moderată de Val Vâlcu și Mihai Ciobanu, Constantin Toma a pus problema ineficienței sistemului sugerat de Uniunea Europeană. Dar, speranța nu e pierdută deoarece primarul menționat vine și cu o eventuală soluție:
„Țintele de reciclare impuse de UE, ținte imposibile pentru România?”. M-am gândit dacă pun punct sau semnul întrebării. Am lăsat până la urmă semnul întrebării că ar mai fi o variantă.
Am pornit cu 5% grad de reciclare, suntem la 11,2% acum, ducem în jur de 68% pe groapă, atenție, pentru care se plătește 226 de lei/ tona, inclusiv acea taxă nefericită pe economia circulară de 80 de lei, iar de ieri suntem undeva între 16% și 20% la sută, mă refer la acel combustibil înlocuitor. Ne batem toți din țară să ajungem la fabricile de ciment, iar ei iau selectiv, așa, unde este mai uscat și ce le convine lor. Situația este foarte proastă. Aceste SMID-uri nu funcționează, să fie foarte clar. M-am ferit de orașul Buăzu să intru înt-un SMID, noi în Buzău nici măcar nu avem, și as intra într-un asemenea SMID (N.R. acronimul pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor).”
Deși la Buzău ar fi aplicat măsuri dure pentru a combate proasta colectare a deșeurilor, într-un final, Constantin Toma a găsit o metodă inedită de a valorifica „gunoiul altuia”:
„Am luat toate măsurile astea, și autogunoiere, și platforme îngropate, dăm amenzi, au împărțit orașul în 12 ore pe zi cu polițiști locale, măsuri dure cu multe amenzi, cetățeanul nu și nu. Acum am desființat toate ghenele și m-am trezit cu altă poveste. Coboară cu ambalajele și nu le bagă în cele patru „jucării” pe care le avem acolo, le depozitează ori pe lângă ele, ori pe lângă blocuri. Bineînțeles, când vin cei de la salubritate le iau cu totul și nu le mai bagă la sortare că nu mai au voie, sortarea fizică, sortarea mecano-biologică. Avem cu cartele, totul e minunat, dar nu funcționează cum ar trebui.
Am adunat cu un privat și toate textilele și încălțămintea din Buzău, după care s-a deschis un second-hand, lumea neștiind ce e cu toată treaba asta, oamenii cred că e un magazin cu articole din Germania, vorbesc serios. Ulterior, am fost de acord să facem centre de colectare de textile. Până în 2025 toată lumea trebuie să facă asta, noi am făcut-o avant la lettre”.
Declarațiile au fost făcute în cadrul dezbaterii „Reciclarea în România, în fața celei mai mari provocări de până acum”, organizate de DC Media Group.
DC Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, Știri Diaspora, Defense Romania, Spectacola, Astrosens, Părinți și Pitici, DCNewsTV și RadioDCNews, a organizat conferința cu titlul „Reciclarea în România, în fața celei mai mari provocări de până acum".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News