Data publicării:
Primarul Astrid Fodor, plangere la Guvern pentru fonduri insuficiente
Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a declarat marţi pentru AGERPRES că suma aprobată de Guvern pentru sistemul de supraveghere video a Summitului din 2019 este prea mică, reprezentând doar 60% din necesar.
Primarul spune că se bucură că s-au alocat bani dar aceștia sunt insuficienți. 'Ne bucurăm că s-a alocat această sumă de la bugetul de stat, dar reprezintă doar 60% din costul estimat prin studiul de fezabilitate realizat împreună cu instituţiile specializate pentru amenajarea sistemului de supraveghere video necesar în vederea desfăşurării în condiţii de siguranţă a Summitului din mai 2019 de la Sibiu. Dat fiind faptul că este foarte târziu, că mai avem de organizat procedurile de achiziţie şi de efectuat lucrările propriu-zise, sper ca Guvernul să aloce şi restul de 6,1 milioane lei cât mai repede.
Vom transmite în cursul zilei de mâine o adresă prin care vom solicita Guvernului alocarea restului de fonduri necesare la următoarea rectificare bugetară, pentru a putea realiza la timp această investiţie de importanţă majoră. Sistemul de supraveghere video este absolut necesar în contextul prezenţei la Sibiu a tuturor şefilor statelor membre UE, ale căror siguranţă şi protecţie trebuie să reprezinte prioritatea zero pentru Guvernul României, organizatorul acestui summit', a precizat primarul Astrid Fodor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News