Primăria Arad va cumpăra un imobil în care funcţionează o şcoală gimnazială, aflat în centrul oraşului
Primăria Arad a anunţat, marţi, că va achiziţiona clădirea în care funcţionează Şcoala Gimnazială "Mihai Eminescu", din centrul municipiului, şi pentru care plăteşte proprietarului o chirie lunară de 2.500 de euro, imobilul cu suprafaţă desfăşurată de peste 4.000 de metri pătraţi urmând să fie evaluat.
"Imobilul ar putea intra în proprietatea municipiului Arad în aproximativ un an, întrucât este necesară parcurgerea unor paşi juridico-administrativi. Intenţia de achiziţionare a imobilului de pe strada Episcopiei numerele 40-42 va fi supusă votului în cadrul Consiliului Local Municipal, apoi va fi necesară o evaluare a clădirii în vederea stabilirii preţului şi urmează negocierea cu proprietarul, Episcopia Catolică din Timişoara. Ultimul pas va fi încheierea contractului de vânzare-cumpărare", a declarat primarul interimar al Aradului, Călin Bibarţ.
Conform acestuia, Primăria Arad a mai închiriat pentru un an imobilul în care funcţionează şcoala, contra sumei de 2.500 de euro/lună (TVA inclus). În urmă cu opt ani, municipalitatea plătea aproximativ 9.000 de euro pe lună pentru această clădire, care are o suprafaţă desfăşurată de 4.088 metri pătraţi şi un teren de 4.345 metri pătraţi.
Primarul a precizat că au existat deja discuţii cu proprietarul şi s-a ajuns la un acord cu privire la viitoarea tranzacţie.
"Sper ca într-un timp cât mai scurt să reuşim să finalizăm acest demers despre care s-a vorbit mult în ultimii ani. Este un demers de normalitate, un gest pe care-l facem pentru copii, pentru şcoala arădeană, pentru Arad, din dorinţa de a fi proprietari şi nu chiriaşi, având astfel posibilitatea de a investi mai mult în această şcoală", a mai declarat primarul.
Şcoala Gimnazială "Mihai Eminescu" are aproximativ 700 de elevi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News