Data publicării:

Primar condamnat definitv la închisoare. Decizia ÎCCJ

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Primarul comunei Jilava, Adrian Mladin, a fost condamnat definitiv joi de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani și 10 luni închisoare cu executare, într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri.

În același dosar, fostul primar al comunei Snagov Apostol Mușat a primit 4 ani de închisoare cu executare.

Pedepsele aplicate celor doi de instanța supremă sunt mai mici decât cele date de Curtea de Apel București în martie 2014, când Adrian Mladin luase 7 ani, iar Apostol Mușat 5 ani.

Alte condamnări definitive în dosar: Roxana Curpene (notar public) — doi ani închisoare cu suspendare, Ovidiu Szasz (finul primarului din Jilava) — 5 ani cu executare, Marinică Bozdoro (administrator societăți comerciale) — 3 ani cu executare, Suliman Vildan (administrator societăți comerciale) — 3 ani cu suspendare, Ion Scăețeanu — 3 ani cu suspendare, Gheorghe Roman (fost vicepreședinte CJ Ilfov) — 3 ani cu suspendare, Eugenia Cuțaru (notar) — 2 ani cu suspendare.

[citeste si]

De asemenea, instanța a mai dispus ca Adrian Mladin să îi restituie lui Puiu Florian suma de 50.000 de euro.

Primarul comunei Jilava, Adrian Mladin, și fostul primar al comunei Snagov Apostol Mușat au fost trimiși în judecată pe 14 februarie 2012 de procurorii DNA, primul fiind acuzat de luare de mită, fals intelectual în forma participației improprii, instigare la infracțiunea de spălare a banilor și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție, iar Apostol Mușat de trafic de influență, în formă continuată, fals intelectual, în forma participației improprii, instigare la infracțiunea de spălare a banilor și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel