Data publicării:
Primar anchetat după ce a intrat cu cineva în cabina de vot. A îndrumat cum să se voteze
Un primar din județul Constanța este cercetat de poliție după ce ar fi intrat cu cineva în cabina de vot și ar fi îndrumat cum să se voteze.
”Astăzi, în jurul orei 11.15, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au fost sesizați de către un membru al secției de votare nr. 391 din cadrul Liceului Tehnologic Ciobanu cu privire la faptul că primarul localității Ciobanu ar fi însoțit la secția de votare un bărbat de 73 de ani, imobilizat în scaun cu rotile, și ar fi intrat cu acesta până la cabina de votare unde, profitând de perdeaua întredeschisă, ar fi observat procesul de votare și l-ar fi îndrumat cum să voteze”, susțin reprezentanții IPJ Constanța.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violarea confidențialității votului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News