Primar AMENDAT în ziua ALEGERILOR. Cum a fost filmat la secția de votare
Un primar s-a ales cu o amendă usturătoare, chiar în ziua alegerilor locale.
Primarul liberal al localităţii Şeica Mare din județul Sibiu, Nicolae Şuşa, a fost amendat de polițiștii cu 1.400 de lei, în ziua votului.
Un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu arată că Nicolae Șușa a fost filmat în timp ce le arăta oamenilor cum să-l voteze.
„În ceea ce priveşte evenimentul sesizat în Şeica Mare, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind aplicată o sancţiune contravenţională conform art. 108, lit. 'ş', teza I din Legea 115 / 2015, cu amendă în valoare de 1.400 lei”, arată IPJ Sibiu, potrivit Agerpres.
Până acum, județul Sibiu a înregistrat 12 sesizări privind posibile încălcări ale legii în procesul electoral, s-au întocmit două dosare penale și s-au dat amenzi de 4.400 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News