Unii copii sunt foarte încântați de ideea de colegi noi, litere, cifre, dar în același timp, alți copii devin speriați de perspectiva temelor sau a noilor colegi.
Potrivit psihologului Lenke Iuhoș, conceptul de școală s-a modificat odată cu timpul, iar adevărata schimbare s-a petrecut după Revoluția Industrială, când oamenii erau pregătiți să fie "unelte" (să deprindă automatisme), și mai puțin să gândească liber, să aibă idei revoluționare. Această nouă paradigmă se păstrează și în ziua de azi, când elevul este copleșit de numărul foarte mare de informații încă din prima zi de școală, iar acest lucru îi poate schimba brutal percepția despre lume și viață.
"Școlile din România ar trebui să promoveze sisteme de valori pro-sociale și să construiască adevărate caractere, dar din păcate, în sistemul actual de învățământ încă mai funcționează educația punitivă, în care elevul este pedepsit pentru ceea ce nu știe, nu valorificat pentru ceea ce știe. Din nefericire, unii profesori încă mai punctează - și o fac mult prea ușor – un scurt moment de neatenție sau de necunoaștere, și etichetează acel moment ca fiind nivelul general de cunoaștere al elevului. Atât în școală, cât și în viață, oamenii au momente mai bune sau mai rele, sunt mai încrezători sau mai emoționați, mai fericiți sau mai triști, iar societatea sau profesorii ar trebui să recompenseze mai des momentele bune, deoarece în cazul educației vorbim de continuitate. Consider că prima și cea mai importantă lecție, pe care trebuie să o învețe un elev, este lecția omeniei: încurajați să fie respectuoși, iubitori, empatici, să aibă o gândire critică, să nu se teamă să își exprime liber gândurile și sentimentele, iar pe acest fundament sănătos să se construiască educația lui cognitivă", explică psihologul Lenke Iuhoș.
Să venim cu drag la școală!
Uniunea Europeană a lansat sloganul "Să venim cu drag la școală", încercând să încurajeze sistemele educaționale europene să adopte un stil prietenos de educație, în schimbul unuia înfricoșător și traumatizant pentru elevi. "Un elev încurajat, lăudat, apreciat – chiar dacă are și părți negative – va veni cu drag la școala și va dori să își schimbe comportamentele negative. El se va simți apreciat, iubit, respectat, iar acest lucru se numește motivație. Elevii au nevoie să se simtă în largul lor la școală, să nu le fie frică să pună întrebări dacă nu știu și să răspundă liber, fără teama de a fi certați sau pedepsiți de profesori dacă nu au răspuns corect", conchide psihologul Lenke Iuhoș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)