Data publicării:

Prima şcoală smart din mediul rural, în Ciugud, județul Alba

Autor: DCNews Team | Categorie: Tehnologie
WhatsApp

Prima şcoală smart din mediul rural din România a fost înfiinţată lângă Alba Iulia, în Ciugud, comuna cu cea mai mare absorbţie a fondurilor europene din ţară, şi unde cei aproximativ 120 de elevi vor studia într-o clădire complet modernizată, în care au fost implementate soluţii inteligente. 

Şcoala va fi dotată, în următoarele luni, printr-un proiect finanţat cu 45.000 de euro în cadrul competiţiei 'Ţara lui Andrei', cu table interactive, tablete şi softuri educaţionale. De asemenea, în şcoală va fi realizată o platformă on-line care va conţine catalog electronic şi care, de asemenea, va permite încărcarea şi descărcarea unor materiale educaţionale sau interacţiunea on-line profesor - părinte.

Elevii vor beneficia astfel de mijloace inteligente educaţionale, iar o soluţie inovatoare este oferită copiilor care, din motive medicale, lipsesc de la cursuri, aceştia putând să asiste la ore conectându-se de acasă la un sistem audio video cu un user şi o parolă. De asemenea, elevii din Ciugud nu vor mai fi obligaţi să care un ghiozdan plin cu cărţi la şcoală, ci vor primi o tabletă pe care vor fi încărcate în formă digitală toate manualele şi cărţile de care au nevoie în procesul educaţional.

Deocamdată, autorităţile locale au modernizat în întregime clădirea unităţii de învăţământ, construită în anul 1938. Proiectul a presupus refacerea acoperişului, zidăriei, înlocuirea uşilor şi a tâmplăriei, dar şi implementare unor soluţii inteligente pentru iluminat şi climatizare. Sistemul permite ca în fiecare clasă iluminatul şi climatizarea să se regleze în funcţie de scenarii prestabilite sau cu ajutorul unor senzori. În cazul iluminatului, senzorii aprind sau opresc lumina când sesizează prezenţa în clasă şi o reglează apoi în funcţie de lumina diurnă astfel încât să nu afecteze ochii copiilor. Chiar şi băile au senzori de inundaţie care opresc reţeaua de apă dacă pe podea se sesizează o mare cantitate de apă, au transmis luni reprezentanţii Primăriei.

'Noi am observat în ultimii ani că tot mai mulţi părinţi aleg să îşi ducă copiii la şcoală în Alba Iulia. În urma discuţiilor purtate cu aceştia, am înţeles că în Ciugud este nevoie de o şcoală modernă, prietenoasă şi în care să folosim cele mai moderne metode de predare. Aşa s-a născut ideea unei şcoli inteligente în care profesorii vor folosi tehnologia în procesul de predare astfel încât lecţiile să devină mai atractive pentru copii. (...).Sper că dascălii şi elevii să se bucure de noua şcoală şi mi-aş dori ca aceasta să fie normalitatea pentru orice sat din România', a spus edilul din Ciugud, Gheorghe Damian. La şcoala din Ciugud vor învăţa copiii din toate satele comunei. Şcoala are în prezent aproximativ 120 de elevi în 9 clase, respectiv de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel