Data publicării:

Prima reacţie a românilor care merg la bancă pentru un credit ipotecar, o greşeală majoră

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Economie
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik

Adina Călin, Director Direcţia Produse şi Servicii Bancare din cadrul CEC Bank, a explicat în ce condiţii ar trebui românii să acceseze creditele ipotecare, dar şi care este prima reacţie pe care o au cei mai mulţi români care merg la bancă pentru un astfel de credit. 

"Referitor la creditul ipotecar, nu aş putea spune că există un moment ideal în care să îl faci. Dar există anumite circumstanţe pe care fiecare dintre noi ar trebui să le avem. Eu am lucrat foarte mult în relaţie directă cu clienţii, atât cu persoane fizice, cât şi cu companii. Să te gândeşti pur şi simplu că vrei să îţi iei o locuinţă, fără să ai niciun alt fel de sumă economisită, fie că vorbim de un avans sau de mobilare... A-ţi lua un imobil e o investiţie pe termen lung. Este destul de eronat să te trezeşti de pe o lună pe alta că vrei să îţi iei casă. 

Decizia asta ar trebui cântărită cu mai mult timp în urmă, chiar cu 2-3-4 ani. În care să îţi pui deoparte anumite sume pe care ştii că vrei să le plăteşti către achiziţia unui imobil, astfel încât atunci când vii să iei credit de la bancă să ai şi confortul că nu te supraîndatorezi. 

Prima reacţie a celor care vin să ia un credit ipotecar este să ia maximul la care se încadrează. Niciun fel de problemă, dar maximul acela, pentru foarte mulţi, poate să însemne nişte rate consistente. Dacă mai iei şi un credit de nevoi personale, pentru mobilare, ar putea reprezenta o sumă destul de consistentă în plata lunară. Acest lucru pune presiune pe multe familii. Rata se plăteşte lunar. Dacă Doamne fereşte ai probleme de sănătate sau cu jobul? E important să ai o rată confortabilă, astfel încât să o poţi plăti indiferent de aceste momente, fără să o simţi ca pe o piatră care te trage în jos foarte tare. E important un echilibru", a declarat Adina Călin, Director Direcţia Produse şi Servicii Bancare din cadrul CEC Bank. 

Fondul de urgenţă, extrem de necesar

"Este important ca în orice moment să avem un mic fond de urgenţă. Nu putem controla toate lucrurile din lume. Nu ştim când ne îmbolnăvim, când se strică maşina, când se sparge o ţeavă. Există multe lucruri pentru care trebuie să fim pregătiţi. Asta face fondul de urgenţă, îţi dă confortul că indiferent ce se va întâmpla, ai ceva cu care să te poţi descurca, fără să fie o presiune enormă pe tine, pe familie, pe copiii tăi. Educaţia financiară la asta duce. Cu cât suntem mai pregătiţi, momentele neprevăzute sunt mai uşor de dus fără să ne creeze alte probleme suplimentare", a mai spus aceasta. 

Echilibrul între banii ceruţi de la bancă şi banii puşi deoparte, crucial

"Deci, pentru creditul ipotecar e bine să ne gândim la asta cu câţiva ani înainte, să punem bani deoparte pentru avans, să luăm în considerare că o casă nu vine doar cu pereţi, ci că ea trebuie mobilată, aranjată, iar asta presupune costuri destul de mari. Şi e bine, astfel, ca planurile să fie făcute din timp. Iar când vin să ia creditul de la bancă, să fie un echilibru între suma solicitată şi sumele puse deoparte", a completat Adina Călin. 

VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel