Data publicării:

Prima reacție a unui patron de la Colectiv: ”O parte din mine a murit pe 30 octombrie”

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Costin Mincu, unul dintre patronii clubului Colectiv, a transmis marți, prin intermediul avocatului său, că este împietrit de durere, că o parte din el a murit pe 30 octombrie, la Colectiv, şi că regretă enorm tot ce s-a întâmplat în acea seară.

Mesajul lui Costin Mincu a fost postat pe Facebook de către avocatul său, Vlad Hosu.

"Sunt împietrit de durerea din mine şi din jurul meu. Am pierdut colegi şi prieteni dragi în noaptea care ne-a îndoliat pe toţi. Alţii se zbat la margine de viaţă, pe paturi de spitale. Sunt cu ei, cu toţi, în gând, în fiecare clipă de acum şi până voi închide ochii", a fost prima reacție a unuia dintre patronul clubului Colectiv.

El susţine că a vrut să facă din Colectiv o poveste frumoasă, dar adaugă că povestea s-a sfârşit printr-un coşmar.

"Am vrut să fac din Colectiv o poveste frumoasă, pentru că am crezut mereu în pasiunea mea cea mai mare: muzica. Povestea s-a sfârşit printr-un coşmar. O parte din mine a murit pe 30 octombrie la Colectiv. Aş vrea să pot şterge lacrimile de pe obrajii celor care-i plâng pe cei care s-au dus. În schimb, nu pot decât să stau cu capul plecat în faţa judecăţii. Regret enorm ce s-a întâmplat", a mai spus Costin Mincu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel