Prima navă cu cereale din Ucraina pleacă luni din portul Odesa, în baza acordului semnat la Istanbul cu Rusia
O primă navă plină cu cereale din Ucraina va pleca luni, 1 august, din portul Odesa.
Prima navă încărcată cu cereale ucrainene se pregăteşte să plece luni dimineaţa din portul Odesa, în conformitate cu acordul semnat la Istanbul cu Rusia, a anunţat Ministerul turc al Apărării, transmite AFP.
"Nava cargo Razoni sub pavilion panamez, încărcată cu porumb, va părăsi portul Odesa cu destinaţia Liban", a precizat Ministerul turc al Apărării într-un comunicat de presă difuzat luni dimineaţa.
Vasul ar urma să ajungă la intrarea în strâmtoarea Bosfor marţi la prânz, a estimat firma Yörük Isik, specializată în urmărirea mişcărilor navelor în Bosfor şi în regiune.
"Plecarea altor nave este planificată în limitele coridorului şi formalităţilor convenite", adaugă Ministerul turc al Apărării.
O serie de oficiali din cadrul administraţiei prezidenţiale ucrainene au spus că la cheiurile porturilor din Marea Neagră sunt 17 nave încărcate cu 600.000 de tone de marfă. Dintre ele, 16 nave sunt încărcate cu cereale ucrainene cu o greutate de aproximativ 580.000 de tone.
La data de 22 iulie, Rusia şi Ucraina au semnat, la Istanbul, un acord cu privire la instaurarea unor culoare securizate cu scopul de a permite exportul de cereale blocate în Ucraina. Acordul va fi valabil timp de '120 de zile', respectiv patru luni, timp în care pot fi transportate cele circa 25 de milioane de tone din silozurile ucrainene înaintea strângerii noii recolte.
Navele şi încărcătura ar urma să fie inspectate la Istanbul, sub autoritatea Centrului comun de coordonare (CCC), care a fost inaugurat oficial săptămâna trecută la Istanbul, conform acordului semnat pe 22 iulie de Ucraina şi Rusia, cu medierea Turciei şi a ONU, scrie Agerpres.
Petre Daea, avertisment. Se scumpeşte pâinea în România
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, estimează că pâinea va costa mai mult în acest an, întrucât toate costurile de producţie sunt mai mari, inclusiv cele de obţinere a recoltei de grâu.
Potrivit ministrului, fermierii vor vinde grâul la un preţ majorat pentru a putea să îşi acopere cheltuielile de până acum şi a continua să cultive terenurile agricole.
"Grâul este mai scump acum pentru că s-a produs mai scump. Eu nu sunt adeptul celor care spun că piaţa face preţul. Nu, piaţa stabilizează preţul, dar preţul este făcut din elementele de cost, iar fermierii lucrează cu o motorină mai scumpă, cu îngrăşăminte mai scumpe, cu insectofungicide mai scumpe, cu forţă de muncă mai scumpă. (...) Fermierii sunt extrem de ponderaţi în a solicita preţuri mari. Ei nu solicită preţuri mari că doresc, ei solicită doar preţul prin care să poată să îşi recupereze cheltuielile pe care le-au făcut, în aşa fel încât să poată lucra în continuare terenul respectiv. Pentru că, dacă se opreşte producătorul, sigur că nu avem pâine în România. Şi să nu oprim producătorul, să avem pâine în România - e adevărat, mai scumpă, datorită procesului tehnologic şi elementelor de cheltuieli respective, care se înmănunchează în costul de producţie la sfârşitul realizării produsului ca atare", a declarat Daea sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la primăria comunei Sânmihaiu de Câmpie din judeţul Bistriţa-Năsăud, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News